spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.6 C
București

#CarmenIohannis/ Prima Doamnă din gafă în gafă: La Zidul Plângerii în șlapi și cu fustă scurtă

Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, aflându-se în vizită oficială în Israel, a vizitat Zidul Plângerii, ocazie cu care a purtat o pereche de şlapi asortaţi la o rochie scurtă. 

Ţinuta lui Carmen Iohannis nu a fost una tocmai potrivită pentru acest eveniment, ba mai mult de atât aceasta a demonstrat că nu a fost un incident singular şi asta deoarece, Prima Doamnă a purtat o fustă scurtă şi a avut capul neacoperit şi marţi când a vizitat Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde s-a întâlnit împreună cu preşedintele cu patriarhul Ierusalimului, Teofil.

original_dap_2029Cuplul prezidențial a îngenuncheat marți la “Piatra Ungerii”, iar apoi a intrat în Mormântul Sfânt, Capela Sfintei Cruci, Altarul Golgota și Altarul Împărătesei Elena, potrivit Agerpres. Șeful statului, împreună cu delegația care îl însoțea, a făcut fotografii în fața Sfântului Mormânt, dar și cu grupul de români care l-a așteptat la venire.

12833379_10208838165413818_625629834_nVizitatoarelor le este recomandat să poarte pantaloni sau fuste care să acopere genunchii, să nu arate umerii goi sau decolteuri ample.

Carmen Iohannis nu a avut nici umerii acoperiţi.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare