Cioloș: Am decis să îmi păstrez independența până la finalul anului

Premierul Dacian Cioloș le-a transmis, joi seară, reprezentanților diasporei românești din Germania că își va păstra independența politică până la finalul mandatului de prim ministru și că nu va candida la alegerile din 2016, transmite Agerpres.

„Ne gândim în primul rând să abordăm un mod de guvernare mai transparent, mai apropiat de societate, cu un efort mai mare de a explica ceea ce facem, chiar dacă la început aceste explicații pot să pară stângăcii din afară. E vorba de un efort al unor oameni care nu provin din mediul politic și care nu vor să ia decizii având anumite obiective politice în spate. Tocmai de aceea și eu am decis să îmi păstrez această independență până la capătul mandatului și să nu mă prezint la alegerile din 2016, tocmai pentru a-mi păstra credibilitatea că ceea ce vreau să fac ca prim ministru și ceea ce acest guvern vrea să facă este ceea ce spune”, a spus Cioloș la o întâlnire cu mai mulți reprezentanți ai comunității românești din Germania, reuniți la Ambasada din Berlin.

Premierul a mai spus că a dorit să dea un semnal că acest mandat, chiar dacă este limitat la un an de zile, se poate angaja într-un proces de reforme care „să poată fi continuate mai apoi de guvernele care vor veni”.

„Chiar dacă această schimbare nu este sau nu va fi vizibilă imediat sunt convins că ceea ce vom face în acest an se va resimți inclusiv în modul în care România va fi apreciată în exterior și în UE”, a mai spus prim ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare