„Această nouă dovadă de dezinteres din partea primarului Armand afectează mii de bucureşteni din Sectorul 1”

Reprezentanţii PNL Sector 1 susţin că bucureştenii din acest sector nu vor putea beneficia de programul Rabla Local, prin care persoanele fizice primesc stimulente de 3.000 de lei pentru a casa maşini mai vechi de 15 ani. ”Deşi proiectul a primit votul Consiliului Local, primarul Armand nu a fost în stare să depună documentaţia pentru accesarea acestui program guvernamental”, afirmă aceştia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de PNL Sector 1, Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, la începutul lunii aprilie, deschiderea sesiunii de finanţare a ”Programului privind casarea autovehiculelor uzate”, în care primăriile se puteau înscrie online, în perioada 21-28 aprilie. Prin intermediul programului, persoanele fizice care casează o maşină mai veche de 15 ani primesc, de la primăria de care aparţin, un stimulent în valoare de 3.000 de lei, fără a fi obligaţi să-i folosească pentru a cumpăra o maşină nouă.

”Nu este prima dată când Primăria Sectorului 1 ratează proiecte cu impact pentru oameni. Iresponsabilitate pe linie, lipsă de interes şi incompetenţă marca Armand, aşa cum suntem obişnuiţi de doi ani şi jumătate. Primarul a adus în Consiliul Local acest proiect abia pe 26 aprilie, deşi mai erau două zile până la finalizarea perioadei de depunere. Chiar şi aşa, după ce proiectul a fost votat, ar fi avut suficient timp la dispoziţie. Înscrierea se făcea online şi foarte simplu. Această nouă dovadă de dezinteres din partea primarului Armand afectează mii de bucureşteni din Sectorul 1, care ar fi putut beneficia de această sumă de bani deloc de neglijat, dar şi siguranţa străzilor, pentru că multe dintre maşinile vechi, care poluează şi prezintă riscuri în trafic, ar fi putut fi înlocuite”, a declarat Sebastian Burduja, preşedintele PNL Sector 1, citat în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare