de Adriana Stoicescu, judecător
Dacă te uiți la ce a ajuns lumea de azi, pare că tipul cel rău a câştigat meciul cu Dumnezeu.
Nu i-a fost greu deloc.
A început prin a vă spune ce bine e să leneveşti toată ziua. Să te distrezi, să bei cât nu poţi duce, să te îndopi, să te târăşti pe sub mese, îmbibat în alcool şi pufos de la atâtea prafuri.
Să îți trăiești viața la maxim, fără griji și inhibiții, liber și nepăsător.
Acum vă convinge că un strop de drog nu face rău nimănui, că de, aşa vă spun vedetele de carton, influenceri care nu pot trăi fără un joint, se ştie, mari cunoscători de statistici și analiști vestiți.
Apoi, v-a spus tipul cel rău ce mişto e să fii altfel, sexual vorbind.
Să fii consumator de pornografie la greu.
Să faci din femeie marfă și să o umilești. Să o bați, că știe ea de ce.
Şi aţi aplaudat, cum altfel decât ca focile, libertatea de a te plimba, bărbat fiind, în sutien şi chiloţi, ziua în amiaza mare, în numele libertății și acceptării că de, suntem deschiși la nou și antitradițonaliști.
Ca să fiţi corecţi şi integraţi şi progresişti şi europeni v-au bucurat la maxim orele de educaţie sexuală şi grădiniţa în care pruncii vă sunt învăţaţi să se « cunoască « .
Au venit şi tratamentele pentru schimbarea sexului, de la 10 ani, fără acceptul părinţilor, ba chiar şi cu un strop de puşcărie pentru cei care au îndrăznit să se opună.
Nu-i nimic, aţi spus, trăim cea mai frumoasă perioadă a omenirii, curge lapte şi miere peste noi, evoluăm, ne schimbăm.
Băiatul cel rău a transformat, spre bucuria voastră, bisericile în birturi, a scos rugăciunea în afara cetăţii, a marginalizat oamenii care se roagă, v-a învăţat că religia e doar o nebunie a oamenilor proşti, care vă împiedică să « trăiţi » după bunul plac.
Şi l-aţi crezut şi v-a plăcut.
V-a făcut să credeţi că viaţa înseamnă bani şi putere.
Că nimic nu contează dacă nu îţi schimbi la 6 luni telefonul, dacă nu conduci cea mai tare maşină, dacă nu te scalzi în bani.
Şi v-a plăcut perspectiva.
V-a convins că şcoala e pierdere de vreme, că educaţia dăunează, că morala e demodată şi că scala de valori a bunicilor noştri trebuie rapid întoarsă cu susul în jos, dacă vrei să fii adaptat, om al vremurilor.
V-a ars cărțile și a distrus statuile.
A oprit muzica și a mânjit tablourile.
A reuşit să distrugă o lume a frumosului și normalului, fără mare efort, profitând de slăbiciunea omului aşa zis modern, devenit, în mai puţin de un secol, o euglenă verde mâncătoare de burgeri şi băutoare de lichid antirugină, consumatoare de urlete şi înjurături la tv, admiratoare a non valorilor cu creierele prăjite, dar atât de sclipicioase.
Azi a dat lovitura cea mare făcându-l pe om să se simtă creator de inteligenţă, de un fel de viaţă, în mintea euglenei, în fapt un mare pas spre propria dispariţie.
Totuşi, dacă ne uităm în jur, poate nici nu ar fi aşa de rău.
Oamenii nu mai ţin cont de nimic, nu mai simt nimic, nu mai vor nimic.
O masă amorfă de mergători, încă, la un job, de ochi goi şi suflete împietrite, de crescători singuratici de şerpişori şi degrabă vărsători de sânge pe reţele.
Poate nici nu ar fi o idee prea rea ca Mult Prea Răbdătorul Creator să spună stop joc.
Să ne lase să ne ducem până în fundul iadului, să dispărem ca specie, mutilaţi oricum fiind de lene, prostie şi păcate.
Să lăsăm planeta roboţilor care, inevitabil, la un moment dat vor face poc, din te miri ce motiv, lăsând pământul pradă pădurilor şi fiarelor sălbatice.
Să Îi dăm șansa Lui Dumnezeu să o ia de la capăt, ştiind déjà ce nu a mers prima dată.
Şi atunci va crea un alt om, poate puţin mai modest, poate puţin mai înţelept, poate puţin mai precaut, care nu își va bate joc de El.
Până atunci, nu ne rămâne decât rugăciunea, ca armă şi scut.
Altă soluție nu mai e.
