spot_img
3.7 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăAnalizeDeputata Horga: Ce propune PSD este primul pas către renunțarea la cota...

Deputata Horga: Ce propune PSD este primul pas către renunțarea la cota unică și către o impozitare generală mai mare a celor care muncesc cinstit

-

Nu sunt de acord cu introducerea impozitului progresiv și a taxei pe cifra de afaceri. Consider că interzicerea cumului între salariu și pensie, prevăzută în proiectul elaborat și pus deja în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor, este o soluție corectă, clară și ușor de aplicat. Angajații de la stat care sunt în această situație pot alege unul dintre venituri.Abandonând această soluție, președintele PSD, Marcel Ciolacu, vorbește de impozitarea progresivă a veniturilor realizate de către cei care cumulează pensia cu salariul și depășesc un anumit prag. Însă asta presupune permiterea în continuare a cumulului!, afirmă pe Facebook deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga.

- Reclama -

Mai mult, ce propune PSD este primul pas către renunțarea la cota unică și către o impozitare generală mai mare a celor care muncesc cinstit! Susțin cota unică, prin care în România s-a dezvoltat clasa de mijloc. PNL a introdus cota unică după ce a prezentat propunerea în campania electorală din 2004 și, în egală măsură, PSD poate reveni la cota progresivă doar obținând votul alegătorilor. În niciun caz într-un guvern de coaliție cu PNL! Susținerea că pragul de impozit progresiv se va aplica doar la stat și doar pentru cei care cumulează pensia cu salariul este ciudată. Dacă tot facem predicții de natură constituțională, cum putem să ne imagină că va fi posibil ca persoane care au același venit să fie impozitate diferit. În fapt, PSD nu spune concret cât de extinsă va fi această impozitare progresivă și cui se va aplica (privat, stat). Cât despre bugetarii care cumulează mai multe venituri, există soluția simplă, deja pusă chiar de ministrul lor în dezbatere publică, de interzicere COMPLETĂ a cumulului de venituri de la stat.Pe de altă parte, PSD insistă pentru supraimpozitarea cifrei de afaceri a operatorilor economici din România cu cifra de afaceri peste 100 milioane de euro. În ipoteza aplicării unui impozit de 1% pe cifra de afaceri, plătitorul efectiv nu va fi compania, ci cetățeanul român. Va fi un cost suplimentar care va fi transferat la consumatorul final, în cele mai multe cazuri.Din cele aproximativ 380 de companii care ar putea fi suprataxate, dacă se aplică propunerea PSD, peste 200 au un acționar român. În schimb, propunerea are mari șanse să nu se aplice unor firme străine mari, deși PSD tocmai pe acestea pretinde că le vizează, mai spune Horga.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img