Bolo și-a aranjat omul de casă înainte de plecarea din Guvern. Și Cristina Trăilă e foarte bine

Guvernul a aprobat participarea lui Raul Gutin, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, un apropiat al lui Ilie Bolojan, în calitate de membru în Consiliul de Administrație al operatorului de distribuție a energiei Rețele Electrice, transmite Profit.ro.

Compania este controlată de grupul grec PPC, cu peste 82% din capital, restul acțiunilor fiind în posesia Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută integral de Ministerul Energiei. Premierul demis și interimar Ilie Bolojan este și ministru interimar al Energiei. Potrivit termene.ro, în prezent, administratori ai Rețele Electrice România SA din partea acționarului minoritar SAPE sunt Andreea Apostu, care se ocupă de guvernanță corporativă la SAPE (dar cu mandat expirat pe finalul lunii iulie) și Cristina Trăilă, fostul secretar general adjunct al Guvernului. 

În vară, Raul Gutin fusese propus de Ministerul Energiei ca membru provizoriu al Consiliului de Administrație al companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatoarea centralei nucleare de la Cernavodă, controlată de minister cu peste 82% din capital, însă în cele din urmă, în ședința AGA companiei, instituția a votat împotriva numirii sale.

Raul Gutin este de anul trecut consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului, cu atribuții privind ″alinierea programelor guvernamentale cu inovațiile din industrie; facilitarea parteneriatelor și a schimbului de expertiză; coordonare inițiative interinstituționale prioritare de reformă, cu accent pе transformare digitală și eficiență administrativă″, potrivit CV-ului său. Gutin mai este, tot din 2025, și președinte al Comitetului Interministerial pentru Ajutor de Stat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo acuzat de șantaj: Ce a făcut primarul bătăuș al Reșiței

    Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate...

    Articole relationate

    Categorii populare