Se laudă zilele acestea PSD că a trecut prin Senat o lege „pentru români”. Marea realizare? O nouă promisiune înșelătoare de despăgubiri pentru ROBOR! De fapt, încă o vânzare pesedistă de iluzii. Proiectul inițiat de PSD este o altă dovadă de populism cinic, care nu va produce efectele promise de inițiatori. Cei care au sau au avut un credit bancar nu vor câștiga nimic. Cei care vor vrea un credit pot avea chiar de pierdut! Dar sunt detalii pentru PSD. Populismul contează. Sunt sigură că, după tot zgomotul politic făcut la Senat, tot PSD va fi cel care va bloca proiectul la Camera Deputaților.Acesta este stilul PSD de mai multe cicluri electorale. Dau speranțe deșarte oamenilor, pe care apoi tot ei le spulberă!, afirmă senatoarea PNL Gabriela Horga.
Aștept cu interes să vedem și cum ne ajută domnul Zamfir să nu mai plătim niciodată dobânzi la bănci și să ne îmbogățim de pe urma ROBOR. În câți ani scoate domnul Grindeanu legea din sertar la Camera Deputatilor? Doi, trei, cinci? Sau niciodată?P.S. Iar pentru cei care mă întreabă de fiecare dată ce se mai întâmplă cu legea cumulului pensii de serviciu salarii la stat si companii de stat a Guvernului Ilie Bolojan, da, stă în continuare blocată de Grindeanu la Camera Deputatilor, mai afirmă Horga.




