spot_img
4 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeAvocata Elena Radu: De ce proiectul de lege privind "digitalizarea avocaturii" nu...

Avocata Elena Radu: De ce proiectul de lege privind „digitalizarea avocaturii” nu este numai problema avocaților?

-

- Reclama -

de Elena Radu, avocat

- Reclama -

De ce proiectul de lege privind „digitalizarea avocaturii” nu este numai problema avocatilor?

- Advertisement -

Am observat in ultimii ani ca s-au propus proiecte de legi sau s-au adoptat legi care au afectat negativ diverse categorii de cetateni.

In general reactia cetatenilor a fost ce imi pasa mie de x?

- Advertisement -

De ce sa ii pese cetateanului de legile care se dau cu privire la medici?

Sau medicului de legile care privesc pacientul?

Ce ii pese cetateanului de legile care se dau cu privire la profesori?

Sau profesorului de legile care privesc elevii si studentii?

Sau cetatenilor de legile care se dau cu privire la avocat?

Sau avocatilor de legile care afecteaza cetatenii?

Si tot asa.

Trebuie sa ne pese, deoarece problemele unora devin problemele tuturor pentru ca:

1. Inainte de a fi profesionist intr-un domeniu esti cetatean, iar ca cetatean toate legile te afecteaza

2. Fiecare profesie isi desfasoara activitatea intr-un domeniu aferent unui drept fundamental care trebuie garantat de stat.

Orice lege cu impact negativ data intr-un domeniu ne afecteaza pe toti, iar modalitatea de abordare prin lege a unui anumit aspect, odata implementata si ridicata la rang de lege, va fi preluata si in alte legi, deoarece se va invoca precedentul.

Cu alte cuvinte, toate sunt in realitate problemele tuturor pentru ca, precum un cancer, toate normele legale cu impact negativ incep dintr-un punct si se extind legislativ ulterior, afectand toate domeniile si pe toti cetatenii.

Revenind la avocat: daca ai o problema juridica, indiferent ca este civila sau penala, care genereaza un litigiu, daca nu te pricepi juridic, te duci la avocat sa il angajezi sa te apere.

Ce se intampla daca avocatul in loc sa te apere, executa ce i se traseaza de catre organele statului, pentru ca direct sau indirect este constrans sa lucreze in interesul organului, nu al clientului?

Ce se intampla daca mai pot sa practice avocatura numai avocatii care sunt „supusi”, „inregimentati” serviciilor?

Si uite cum problema avocatului devine problema cetateanului.

Mai mult, daca avocatului i se impune prin lege ca poate sa discute cu clientul si toata corespondenta sa o poarte numai prin intermediul unei platforme care sa fie „sub controlul” serviciilor, cat credeti ca va mai dura ca si cetateanului sa i se impuna aceleasi reguli?

Tot este in trend problema „dezinformarii” si constatam ca orice opinie care este contrara politicii de stat sau pozitiei organelor statului este considerata dezinformare.

Se va ajunge ca cetateanul sa nu mai poata comunica, nu numai public, ci si in privat, decat daca este docil si imbratiseaza numai opinia organelor, iar daca nu o face i se „suprima” dreptul de a isi exprima opinia?

Eu zic ca da.

In plus, daca avocatului i se impune prin lege o identitate digitala pentru a putea sa isi exercite profesia, cat credeti ca va mai dura pana cand i se va impune fiecarui cetatean sa aiba o identitate digitala pentru a putea sa faca orice achizitie de bunuri si servicii, sa semeneze orice contract?

„Digitalizarea avocaturii” vizeaza printre altele si incheierea de catre avocat a contractului de asistenta juridica folosind identitatea digitala. Nu cumva daca o parte din contract trebuie sa aiba o identitate digitala i se va cere in curand si cocontractantului sa aiba tot o identitate digitala pentru a putea incheia in mod valabil un contract digital?

Acest proiect de lege este un prim proiect, piatra de temelie pentru ce va urma.

Impactul proiectului de lege depaseste granitele avocaturii. Se folosesc in el multi termeni din alte legi si se completeaza cu alte legi.

Un argument in acest sens este si faptul ca li s-a comunicat avocatilor ca la strategia de „digitalizare a avocaturii” au lucrat numai 4 avocati si MCID (Ministerul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii). Ce cautau reprezentantii unui minister sa lucreze la o strategie a unei profesii libere?

Cine credeti ca a mai semnat ca initiator acest proiect de lege?

Burduja – in calitate de parlamentar si Ministru MCID.

Asta ar trebui sa le trezeasca multora semne de intrebare.

Mai mult vazand cum se vrea a fi aplicate in fapt alte legi (cea privind datele interoperabile, platformele, clould ul guvernamental etc) prin prisma modului prin care sunt implementate prin aceast proiect lege in care se mentioneaza ca se vor completa normele lui cu ce scrie in celelalte legi, este cert ca vor urma alte si alte legi in alte domenii, pana se va generaliza la orice activitate si oricarui cetatean acelasi principiu care este implementat prin acest proiect de lege avocatilor.

Problemele pe care le ridica acest proiect de lege si impactul pe care il va avea, daca va deveni lege, depaseste granitele avocaturii si va avea efect direct asupra tuturor cetatenilor.

PS: Cereti semnatarilor Propunerii legislative privind serviciile profesionale efectuate de avocat în format electronic (B74/2023) să retraga proiectul de lege (sunt cei din fotografia atasata)

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img