Iohannis merge la Roma și Milano: Măsuri de protecție stricte la întâlnirea cu comunitatea românească

Președintele Klaus Iohannis va efectua la sfârșitul lunii aprilie o vizită la Roma, la invitația președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Anunțul a fost făcut de Ambasada României care a trimis invitații la întâlnirea cu comunitatea românească care va avea loc în 27 aprilie, orele 18.00, la Palazzo della Cancelleria, Piazza della Cancelleria.

Ambasada a mai comunicat că în contextul în care autoritățile italiene au declarat un nivel sporit de alertă, generat de actualul context de securitate, măsurile de protecție specifice unui astfel de eveniment vor fi foarte stricte.

De asemenea, Ambasada mai anunță că Iohannis va merge și la Milano: Pentru reprezentanții asociațiilor din nordul Italiei, aflați în localități din care deplasarea la Roma ar presupune un efort logistic major, vă informăm că domnul președinte Klaus Iohannis va efectua de asemenea o vizită la Milano, în perioada următoare, context în care Consulatul General va organiza o întâlnire cu comunitatea românească din zonă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare