Tomac: Reuniunea convocată la Iaşi de Cristian Diaconescu reprezintă o tentativă de destabilizare a partidului de către oameni care au pe agendă doar interese personale

Liderul PMP Eugen Tomac susţine că reuniunea Consiliului Executiv Naţional al PMP convocată duminică la Iaşi de Cristian Diaconescu reprezintă o tentativă de destabilizare a partidului de către oameni care au pe agendă doar interese personale. Tomac afirmă că el este liderul PMP, în timp ce şeful filialei judeţene Iaşi este Petru Movilă, transmite news.ro.

„Declaraţiile oferite de fostul preşedinte al PMP, dl. Cristian Diaconescu, nu au niciun caracter legal şi nicio influenţă asupra modului în care organizaţia Iaşi îşi desfăşoară activitatea. Consiliul Executiv Naţional pe care acesta l-a convocat în cursul zilei de duminică, 08.05.2022, nu există ca structură de conducere a PMP şi nu reprezintă altceva decât o tentativă de destabilizare a Partidului Mişcarea Populară, din partea unor oameni care au pe agenda lor doar interese personale, aşa cum s-a văzut foarte clar din modul în care au acţionat din februarie 2022 până în prezent. PMP are o singură conducere, reprezentată prin preşedinte Eugen Tomac, ales în urma congresului din 19.02.2022, forul suprem de conducere al unui partid, iar deciziile sale intră în vigoare din momentul adoptării lor”, se arată într-un comunicat transmis de Eugen Tomac.

Potrivit acestuia, Cristian Diaconescu, alături de cei care îşi atribuie funcţii de conducere în PMP Iaşi, nu mai sunt membri ai partidului, întrucât ar fi fost excluşi.

„Prin urmare, declaraţiile lor nu au niciun efect. Totodată, împotriva acestora au fost formulate plângeri penale în condiţiile în care îşi atribuie funcţii pe care nu le deţin”, se mai arată în comunicatul semnat de Eugen Tomac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare