Premierul Ciucă: Lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ne facă „să nu tolerăm războiul total şi nejustificat, aruncatul cu cuvintele şi etichetele legate de nazism sau folosirea unei asemenea imagini a propagandei pentru a justifica un război de cucerire împotriva unui stat independent, aşa cum procedează astăzi Rusia în Ucraina”

Sărbătoarea încheierii războiului şi înfrângerii Germaniei naziste trebuie să fie un moment de mobilizare dar şi de speranţă pentru înfrângerea viitoare a aventurismului militarist rus, condamnat cvasi-unanim la nivel mondial prin votul a 144 de state din întreaga lume, în cadrul Adunării Generale a ONU, a transmis premierul Nicolae Ciucă într-un mesaj adresat cu prilejul marcării zilei de 9 mai 1945 – încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi capitularea Germaniei Naziste.

„Europa a fost zguduită de război pe scară largă în mijlocul secolului trecut în ceea ce avea să devină cel de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă, o dictatură având la bază ideologia de extremă dreaptă a lui Hitler, a vrut să cucerească lumea. La 7 mai 1945, trupele germane au capitulat necondiţionat în Vest, iar la 9 mai 1945, în Est. Dorinţa de cucerire şi dominaţie prin forţa armelor s-a sfârşit tragic, dar a deschis calea revenirii la pace, la Europa unită, la democraţie. Au fost 6 ani de profundă suferinţă pentru întreaga omenire. Pentru Europa, cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat distrugere, a însemnat tragedie umană şi, de asemenea, eroismul rezistenţei vitejeşti a statelor supuse invaziei, cuceririlor, dominaţiei străine. Pactul Ribentropp-Molotov dintre Germania nazistă şi Rusia sovietică, care a pregătit declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai perfidă expresie a politicii de Mare Putere, o formulă de împărţire a lumii, teritoriilor şi de batjocorire a sorţii oamenilor, de nesocotire a voinţei popoarelor, a dreptului lor la viaţă şi istorie, la suveranitate, independenţă şi integritate teritorială, a dreptului lor la pace”, a afirmat premierul.

Potrivit acestuia, odată cu finalul celui de-al Doilea Război Mondial a existat speranţa că „va fi ultima oară când vom avea parte de războiul total, distructiv, pe scară largă în Europa, când tehnica militară şi bombele au pus la pământ oraşe, sate, oameni, vieţi şi destine”, dar „din păcate nu a fost aşa”. „Astăzi Rusia a declanşat un război de cucerire pe scară largă împotriva Ucrainei, război prin care pune sub semnul întrebării securitatea în Europa, dreptul internaţional, lumea bazată pe reguli”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului reiterează că Rusia şi-a încălcat, astfel, toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial, promovând excepţionalismul şi suveranitatea limitată în Europa, nesocotirea Chartei ONU şi a tuturor angajamentelor luate după sfârşitul Războiului Rece.

„Este motivul pentru care România, poporul român şi cetăţenii noştri celebrează astăzi victoria raţiunii, adevărului şi a dreptăţii asupra militarismului, autoritarismului şi dictaturii în Europa. În 1945 a fost vorba despre nazism, cea mai oribilă formă de degradare umană, care a pus sub semnul întrebării dreptul la viaţă şi la existenţă egală pe baza rasei şi etniei. Holocaustul e pe deplin legat de cel de-al Doilea Război Mondial şi va rămâne o rană adâncă în istoria omenirii, pe care nu mai trebuie ca nimeni, niciodată să o uite”, a spus şeful executivului.

Premierul a arătat totodată că lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ne facă „să nu tolerăm războiul total şi nejustificat, aruncatul cu cuvintele şi etichetele legate de nazism sau folosirea unei asemenea imagini a propagandei pentru a justifica un război de cucerire împotriva unui stat independent, aşa cum procedează astăzi Rusia în Ucraina”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se pregătește să îl execute pe șeful FBI

    Directorul FBI, Kash Patel, va fi probabil demis, a...

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare