Daniel Funeriu: Gata! M-am săturat până peste cap de puțoismele USRPLUS

Gata! M-am săturat până peste cap de puțoismele USRPLUS, a scris pe facebook fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

CE SUSȚINE DANIEL FUNERIU:

Orice poate fi supus dezbaterii în afară de logică, care, în speța dată ne spune așa:1) USRPLUS nu are suficiente voturi pentru a avea un cuvânt de spus asupra premierului.2) Premierul lucrează, conform algoritmului agreat politic, fix cu ce miniștri ”vrea mușchiul lui”, la fel cum orice șef trebuie să își aleagă echipa.3) Modul în care premierul evaluează performanța unui ministru este strict treaba lui.4) Dacă într-adevăr „Cîțu nu mai are încrederea USRPLUS” atunci e simplu: demisia în bloc a miniștrilor, secretarilor de stat, prefecților și, în general, eliberarea tuturor posturilor ocupate în urma negocierii politice din alianță.5) Să probăm validitatea raționamentului: are cineva treaba lui Drulă, care chiar s-a luat de gât cu mafioții? Nu, din contră, e aplaudat. Are cineva pe moment treaba lui Ion de la justiție? Nu, e încă tolerat, pentru că premierul Cîțu e băiat salon și trece cu vederea erorile încă digerabile pe care le-a comis. Are cineva treaba lui Teleman, Năsui sau Ghinea? Nu. Deci rămâne cum am stabilit:USRPLUS să-și bage mințile în cap și picioarele în apă rece, să termine cu puțoismele și fie să numească rapid un medic respectat care prezintă un plan beton de ieșire din pandemie precum și un plan concret de modernizare a sănătății, fie să iasă de la guvernare, să știm o treabă. Este inacceptabil ca umorile și indecizia lor să țină țara în tensiune. Mie mi se pare că absența lui Dacian Cioloș (cauzată de boală) se simte și că lucrurile ar fi fost mai rapid tranșate dacă el era prezent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare