Titus Corlățean în Comisia pentru afaceri politice din APCE: Atitudinile lui Dodon și Iohannis nu pot fi trecute sub tăcere

În cadrul reuniunii Comisiei pentru afaceri politice și democrație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), desfășurată în format online în 10 decembrie 2020, senatorul Titus Corlățean a avut o serie de intervenții, în calitate de raportor, pe tema marcării a zece ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona: consolidarea cooperării dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană. Dezbaterea a inclus audieri la care au luat cuvântul membri ai Parlamentului European (Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne/LIBE și Comisia pentru afaceri constituționale/AFCO), noul Secretar General al  Serviciului UE pentru Acțiune Externă SEAE), înalți responsabili ai Comisiei Europene și directorul general al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei.

Titus Corlățean a oferit exemple recente de atitudini care, în opinia sa, nu pot fi trecute sub tăcere. Un prim exemplu s-a referit la promulgarea de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, chiar înaintea predării mandatului, a legii ce modifică anumite prerogative ale președintelui țării, în domenii sensibile precum activitatea și controlul exercitat asupra serviciilor de informații moldovenești – lege suspendată anterior de Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Un alt exemplu a vizat modul abuziv și neconstituțional în care Președintele României s-a implicat în campania electorală, semnalat în termeni duri de observatorii internaționali ai OSCE/ODIHR în concluziile preliminare ale Misiunii speciale de evaluare a alegerilor parlamentareca depășind limitele atribuțiilor sale oficiale constituționale, contrar standardelor internaționale democratice în materie.
În etapele viitoare de elaborare și dezbatere a acestui raport, senatorul român va analiza aspecte relevante legate de caracterul evolutiv al competențelor UE în materia drepturilor omului, de bilanțul realizărilor și provocărilor întâmpinate în cooperarea dintre cele două organizații, precum și de modalitățile de aprofundare a parteneriatului dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană. Raportorul APCE urmează să aibă contacte oficiale cu înalți reprezentanți ai UE pe aceste teme la începutul anului viitor, la Bruxelles și Strasbourg.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare