spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

11 senatori republicani anunță că vor să blocheze certificarea în Congresul SUA a alegerii lui Biden

Unsprezece senatori republicani au anunţat sâmbătă că se vor opune certificării de către Congresul SUA a rezultatului alegerilor prezidenţiale săptămâna viitoare, o ultimă tentativă care ar putea întârzia confirmarea victoriei lui Joe Biden, dar nu o va împiedica, comentează AFP conform Agerpres.

Până în prezent doar un singur senator, Josh Hawley, îşi exprimase intenţia de a contesta victoria democratului miercuri, un demers neobişnuit care riscă să expună liniile de fractură în cadrul Partidului Republican.

„Congresul va trebuie să numească imediat o comisie electorală, cu deplină autoritate pentru a ancheta” posibile „fraude electorale”, au afirmat într-un comunicat cei 11 aleşi din camera superioară, făcându-se ecoul alegaţiilor nefondate exprimate de două luni de Donald Trump.

Această comisie va trebui „să efectueze un audit de urgenţă de 10 zile asupra rezultatelor alegerilor în statele” în care cei doi candidaţi erau aproape la egalitate de voturi, au cerut aceşti aleşi, conduşi de influentul senator de Texas, Ted Cruz. Dacă acest audit nu are loc, „vom vota în 6 ianuarie pentru respingerea electorilor în statele disputate”, au adăugat ei.

În SUA, preşedintele este ales prin sufragiu universal indirect, iar colegiul electoral a validat în 14 decembrie victoria lui Joe Biden, cu 306 mari electori faţă de 232 pentru Donald Trump.

Camera Reprezentanţilor şi Senatul trebuie să se reunească miercuri pentru a certifica aceste rezultate, procedura care constituie de obicei o simplă formalitate.

Dar preşedintele aflat la final de mandat refuză în continuare să-şi recunoască înfrângerea şi a cerut susţinătorilor săi să se adune la Washington în acea zi.

În Camera Reprezentanţilor, dominată de o majoritate democrată, peste 100 dintre aleşii republicani intenţionează să voteze împotriva certificării, potrivit CNN.

Dar în Camera Reprezentanţilor ca şi în Senat nu sunt destule voturi pentru ca demersul lor să-şi atingă ţinta.

„Nu suntem naivi. Ne aşteptăm ca majoritatea, dacă nu toţi democraţii şi poate câţiva republicani, să voteze altfel”, au recunoscut cei 11 senatori în comunicatul lor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare