Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti a fost marcată în localitatea harghiteană Lutiţa (comuna Mugeni) prin inaugurarea unei case memoriale, cu ocazia aniversării Marii Adunări a Secuilor din 1848. Portalul Szekelyhon.ro a relatat despre evenimentul care a avut loc miercuri, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Primarul Mózes Farkas a reamintit: secuii şi-au formulat, pe
câmpul din Lutiţa în data de 16 octombrie 1848, loialitatea faţă de
regele care întruchipa naţiunea maghiară unitară, respectiv faţă de
toată guvernele maghiare, iar această formulare este valabilă şi
astăzi. Acesta a arătat: evenimentul de acum este deosebit pentru
localnici, deoarece oferă ocazia de a sărbători, pentru prima dată,
Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti, stabilită anul trecut de
Parlamentul Ungariei.
Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Botond Zákonyi, a subliniat
în discursul său că, de la Marea Adunare a Secuilor din 1848 nimeni
nu mai poate pune sub semnul întrebării că secuii sunt tot atât de
maghiari ca oricine altcineva din Ungaria sau de pe teritoriul
Transilvaniei. Iar decizia a fost luată chiar de către secui.
Béla Markó, fostul preşedinte al UDMR, a afirmat: nu doar în
istoria unei naţiuni, dar chiar şi în viaţa unei familii nu este
totuna în ce mod îşi aduce aminte, deoarece pomenirea permanentă a
greşelilor este cel puţin la fel de rea, ca şi cum ele ar fi tot
timpul trecute cu vederea.
“Noi astăzi avem o sarcină. Nu ne dorim doar să rămânem
maghiari, deoarece acest lucru este posibil şi în alte locuri.
Trebuie să ne făurim o viaţă vrednică în Transilvania, în Ţinutul
Secuiesc”, l-a citat portalul Székelyhon pe Béla Markó.
Ferenc Péter, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş a spus:
astăzi colaborarea dintre judeţele secuieşti este strânsă. Acesta
consideră: naţiunea poate dăinui, doar dacă îşi protejează
originalitatea.
István Antal, preşedintele Asociaţiei Lutiţa 1848 a spus:
localnicii îşi doresc, de mai bine de o sută de ani, să ridice casa
memorială a marii adunări, dar lucrările au putut demara doar în
2013 şi, după multe greutăţi întâmpinate, au fost finalizate acum.
Barna Botond Bíró, preşedintele organizaţiei UDMR Odorheiu
Secuiesc a fost de părere că viitorul poate fi construit în ţara
natală, dacă el se fundamentează pe respect şi acceptare reciprocă
cu populaţia majoritară. “Naţiunea a luptat atât de mult, că acum
poate datoria noastră a tinerilor ar fi să cădem la o pace bună”, a
conchis politicianul UDMR.
Parlamentul de la Budapesta a decis anul trecut în decembrie să
numească 16 octombrie Ziua Solidarităţii Maghiaro-Secuieşti, în
memoria zilei în care a început, în 1848, Marea Adunare a Secuilor.
Potrivit documentului adoptat, legislativul ungar sprijină şi
încurajează organizarea acelor aniversări, care subliniază
solidaritatea seculară a maghiarilor şi a secuilor, susţine astfel
de programe, organizarea unor conferinţe autohtone sau
internaţionale pe această temă, respectiv producerea de materiale
educaţionale şi audiovizuale, care să oglindească în mod autentic
evenimentele şi consecinţele lor.