Xi Jinping către Biden: Nu te juca cu focul în Taiwan. Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat joi pe omologul său american Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, „să nu se joace cu focul” în privinţa Taiwanului, relatează media chineze, în contextul avertismentelor Beijingului privind o posibilă vizită la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, relatează Reuters.

Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul „unei singure China” şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe.

Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, în Taiwan.

„Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate”, i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

„Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50”, a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală (12.33 GMT). 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge pentru prima dată în Mehedinți

    Primul program care a deschis în România un nou model de educație pentru liceeni, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, inițiat în 2023 de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a devenit îndoar patru ani cel mai amplu program de educatie antreprenorială. Programul a ajuns la cea de-a patra ediție, este implementat în 30 de județe și este realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest...

    Articole relationate

    Categorii populare