Premierul ungar, Viktor Orban, a afirmat, într-un interviu pentru radioul public, că Bruxellesul aplică planul lui George Soros privind imigrația și că cetățenii unguri ar trebui informați în legătură cu acest fapt, relatează vineri agenția MTI.
Finanțistul american George Soros intenționează să importe un milion de migranți în Europa, a declarat Orban, adăugând că alte planuri includ privarea statelor membre ale Uniunii Europene de dreptul lor de a decide în politica privind imigrația.
”Nu noi suntem cei care decidem pe cine să acceptăm”, a spus premierul ungar. În opinia sa, oricine știe că Ungaria are dreptate în legătură cu problema migrației, că fiecare premier recunoaște aceasta în particular. Potrivit lui Orban, nu popoarele Europei au decis în astfel de chestiuni, ci ideologi cu interese financiare care sunt atașați liberalismului.
Premierul ungar afirmă că persoanele care iau drumul Europei trebuie oprite în Libia, în timp ce migranții aflați ilegal în Europa trebuie mai degrabă transportați în afara continentului, decât să fie distribuiți între statele membre ale UE. ”Dacă Europa vorbește despre distribuirea de migranți, atunci aceasta va fi interpretată în Africa drept o invitație”, a spus Orban.
În opinia liderului de la Budapesta, a fost o greșeală uciderea fostului lider libian Moammar Gaddafi, deoarece nu exista un exod de africani către Europa datorită unui acord între Libia și Italia în vremea când el trăia, și că liderii europeni sunt responsabili pentru situația care a apărut de atunci. Orban crede totodată că este nevoie de forțe armate europene pentru a apăra țărmurile nordice libiene.
Viktor Orban este de părere că Italia se confruntă acum cu aceleași probleme în materie de migrație ca Ungaria din 2015, adică ”rețele internaționale finanțate de Soros” facilitează rutele de migrație. ‘‘Ele sprijină trecerile ilegale de frontieră și îi disculpă pe criminali și teroriști”, a afirmat premierul ungar, potrivit căruia este evident că doar presa ungară de stânga și ”oamenii lui Soros” nu doresc să admită aceasta, și că se pare că din ce în ce mai mulți oameni resping planurile ”de tip Soros”.