COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Președintele Klaus Iohannis a participat în aceste zile, la Varșovia, la Summitul „Inițiativei celor Trei Mări”, unde invitat special a fost Donald Trump. Un summit unde s-au discutat chestiuni mai mult decît fierbinți și care indică serios că războiul gazelor din Europa e la un pas să izbucnească, sau chiar a făcut-o, deja. Marea întrebare e cum se va poziționa țara noastră și care vor fi consecințele opțiunii ei, indiferent care ar fi. Deocamdată, cel puțin, declarațiile de după ale lui Iohannis trimit la o deschidere către strategia americanilor în raport cu cea a Rusiei și Germaniei.
Ce ne-a transmis, în esență, președintele după summit:
Că s-au discutat foarte serios probleme economice, sau, mai exact, energetice.
S-a vorbit de ”transport rutier, de transport pe cale ferată, de transport de date, și așa mai departe, dar, sigur, și de transport de energie. Vorbim aici de transport – de exemplu, în cazul gazului, s-a discutat alternativa, interesantă, de altfel, care a apărut, cu gazul lichefiat. Toate acestea fac tema dezbaterilor noastre”.
Ori, aici e cuiul lui Pepelea.
La summit, Trump a vorbit pe larg despre alternativa americană la importul de gaze rusești în Europa, care a născut, în timp, atîtea probleme geo-politice. SUA e gata să contracareze oferta moscovită cu ajutorul gazului lichefiat livrat europenilor.
O ofertă care ar da lovitura de grație Rusiei și ar strica planurile secrete de viitor ale Germaniei, cu ale ei înțelegeri pe sub masă cu Kremlinul.
Cînd vorbim de gaz lichefiat, însă, vorbim automat de gaze de șist, pentru că numai descoperirea acestei tehnologii de către americani și începerea explotării prin fracturare hidraulică a adus, în cîțiva ani doar, SUA de la statutul de importator la cel de exportator de gaze.
De fapt, pînă acum cîțiva ani, nici măcar legislația americană – darmite rezervele tradiționale – nu permitea exportul de gaze.
Acum, americanii au gaze să-și pună și-n cap; prețurile de pe piața internă au căzut dramatic, spre bucuria industriașilor, și a venit, iată, momentul cuceririi piețelor externe.
Dacă SUA începe să exporte masiv în Europa, Rusia riscă prăbușirea economică, iar Germania nu va fi, nici ea, prea fericită, în condițiile în care scontează pe o conductă de gaze exclusivă, cu rușii.
Foarte important, chestionat frontal pe această problemă – încurcarea planurilor Germaniei – de către ziariști, Iohannis nu a scăldat-o, ci a răspuns de-a dreptul curajos:
”Am atins acest subiect și în sesiunea care tocmai este în desfășurare. După părerea mea, trebuie să fim foarte realiști și să ne gândim în primul rând la economiile noastre. Dacă vrem să avem securitate energetică, trebuie să avem disponibilitate energetică, adică trebuie să profităm de toate ofertele de energie care sunt pe piață și în acest fel să obținem în final condiții foarte bune pentru economiile noastre. Și nu cred că trebuie să se teamă cineva de această nouă ofertă de gaz lichefiat. Dacă condițiile de preț, de livrare, sunt bune și se încadrează în normele noastre, atunci, sigur, este o sursă în plus. Și discuția este mai veche în UE, că depinde UE – aici România nu neapărat -, dar o mare parte din UE depinde foarte mult de gazul rusesc. Or, dacă această dependență ar scădea printr-o altă ofertă, dacă e bună, atunci, sigur, toată lumea are de câștigat. Cu cât mai multe oferte, cu atât mai avantajat este consumatorul”.