Viktor Orbán în scandalul LGBT: Educarea copiilor cade în mod absolut în sarcina părinţilor, însă lupta împotriva pedofiliei este responsabilitatea statului

Educarea copiilor cade în mod absolut în sarcina părinţilor, însă lupta împotriva pedofiliei este responsabilitatea statului, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, pentru agenţia germană de ştiri dpa.

Potrivit ştirii publicate de agenţia germană, prim-ministrul
Ungariei a subliniat că statul are datoria de a asigura o protecţie
specială integrităţii fizice şi sănătăţii mintale a copiilor.

Prin această atitudine, Ungaria se află “în centrul valorilor
europene şi a unei Uniuni Europene deschise şi tolerante”, a spus.
În legătură cu faptul că UEFA a interzis iluminarea decorativă în
culorile curcubeului a Allianz Arena din München pe durata meciului
dintre naţionala de fotbal germană şi cea maghiară, Viktor Orbán a
declarat că “nu este o decizie de stat dacă stadionul de fotbal din
München sau un alt stadion european este iluminat în culorile
curcubeului”.

“În mod evident, culorile curcubeului se regăsesc şi pe
străzile din Budapesta”, a spus şeful guvernului de la Budapesta.

Premierul a subliniat că în timp ce pe vremea comunismului, în
Ungaria homosexualii au fost persecutaţi, “astăzi statul nu numai
că garantează, ci şi protejează în mod activ drepturile
homosexualilor”, deoarece libertatea individuală este una dintre
cele mai importante valori.

Trebuie să ne asigurăm că toată lumea este liberă să decidă
felul în care doreşte să trăiască, a spus Orbán. Această cerinţă de
bază este “o moştenire a luptei noastre împotriva dictaturii,
pentru libertate”.

“Nu trebuie să restrângem niciodată acea libertate pentru care
chiar noi am luptat în 1989”, a declarat Viktor Orbán.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare