Home Analize Viktor Orbán cu cancelarul austriac: Ungaria nu va pune în aplicare deciziile...

Viktor Orbán cu cancelarul austriac: Ungaria nu va pune în aplicare deciziile UE în materie de migraţie, nu va accepta cotele obligatorii şi nu va accepta nici obligaţia de a construi tabere, „ghetouri de migranţi”

0

Ungaria nu va pune în aplicare deciziile UE în materie de migraţie, nu va accepta cotele obligatorii şi nu va accepta nici obligaţia de a construi tabere, „ghetouri de migranţi”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri, la summit-ul despre migraţie organizat la Viena, la care a participat Ungaria, Austria şi Serbia.

Prim-ministrul a spus că se doreşte înlocuirea unui model maghiar eficient cu un nou model european care în mod evident nu funcţionează.

Ungaria va găsi o modalitate legală şi politică de a nu pune în aplicare deciziile de la Bruxelles, a afirmat şeful guvernului de la Budapesta.

Situaţia este una tristă, iar Ungaria trebuie să se apere nu numai împotriva migranţilor ilegali şi a traficanţilor de persoane, ci şi împotriva Bruxelles-ului – şi va face acest lucru, a spus Orbán.

Premierul ungar a vorbit şi despre modul în care maghiarii protejează împotriva imigranţilor ilegali nu numai Ungaria, ci întreaga Europă, printre care şi Austria.

Premierul a spus că anul trecut, de-a lungul graniţelor Europei au fost opriţi în total 330 000 de migranţi ilegali, dintre care 270 000 la graniţa dintre Ungaria şi Serbia.

Lăudând munca preşedintelui sârb Aleksandar Vucic în privinţa cooperării dintre naţiuni, prim-ministrul ungar a spus că fără Serbia şi Ungaria, în Austria, Germania şi Olanda ar exista sute de mii de migranţi ilegali în plus decât sunt acum.

Viktor Orbán i-a mulţumit, de asemenea, cancelarului austriac Karl Nehammer pentru faptul că a apărat Ungaria la cel mai recent summit al UE de la Bruxelles. Pentru că deşi este posibil să existe soluţii bune pe mare, aceleaşi soluţii pot fi greşite pe uscat, a arătat şeful guvernului de la Budapesta.

În cadrul şedinţei, puţin au înţeles această abordare, însă cancelarul austriac a clarificat situaţia şi a încercat să ajute. Nu este vina lui că acest lucru nu a reuşit, a adăugat Orbán.

Premierul a subliniat că Ungaria se află într-o situaţie specială; în ţara sa vecină din est, în Ucraina se desfăşoară un război, iar cu graniţele sale sudice este situată pe cea mai aglomerată rută de migraţie.

Modelul maghiar – care este eficient – se bazează pe o idee simplă, a spus prim-ministrul. Nimeni nu poate intra pe teritoriul ţării până când cererea sa de azil nu a fost nici măcar analizată, a explicat Orbán.

Se poate intra atunci când există un răspuns pozitiv la cererea depusă, a adăugat politicianul maghiar.

Premierul a subliniat că modelul maghiar funcţionează şi că toate ţările europene ar trebui să-l adopte. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă, deoarece la Bruxelles a fost adoptat un regulament care prevede cote obligatorii şi care obligă statele membre să înfiinţeze tabere de refugiaţi, “ghetouri de migranţi”.

Şi acest lucru nu este ceva rău doar pentru Ungaria, a spus Viktor Orbán. Este posibil ca aceste reguli să însemne un ajutor pentru Italia, însă ar înrăutăţi cu siguranţă situaţia Austriei, din direcţia Ungariei, a adăugat premierul.

Ad

Exit mobile version