spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

VIDEO/Nebunie în Mehedinți, primul județ la prezență: Ministrul Economiei Virgil Popescu, acuzat că a scos pădurarii la vot. Liberalii prinși cu pungile. Bani dați alegătorilor în centrul Severinului

E nebunie totală în Mehedinți, județ care, de altfel, se află pe primul loc în țară la procentul de prezență la vot. Tot pe primul loc se află Mehedințiul și la turismul electoral: Nu mai puțin de 16.457 de alegători au votat pe liste suplimentare, până la ora 14:00! Din județ nu au lipsit nici incidentele grave, cele mai multe penale. Astfel, dacă în seara dinaintea votului au apărut semnale potrivit cărora directorul Direcției Silvice Mehedinți, Sorin Nicolicioiu, mobiliza pădurarii și șefii de ocol, în ziua votului zona de nord a județului era împânzită de pădurari, culmea, îmbrăcați chiar în uniforme, scrie Jurnal de Mehedinți.

CE SCRIE JURNAL DE MEHEDINȚI:

Și deputatul PMP Ion Cupă transmis un mesaj dur, legat de pădurarii agenți electorali, imediat după ce și-a exercitat dreptul de vot, în jurul orei 10:00, la secția de votare de la Școala Generală nr. 9. „Aș vrea să transmit un mesaj pădurarilor din județ, să stea acasă pentru că nu este frumos ce face șeful Direcției Silvice. Îl atenționez, totodată, și pe domnul ministru PNL, care încuviințează ceea ce face acest individ, să îl retragă din procesul de votare, pentru că sunt prea multe semne de întrebare asupra activității pădurarilor. Este ușor de văzut ce se întâmplă în județ!”, a declarat deputatul Ion Cupă.

La Bîlvănești, mai mulți cetățeni acuză faptul că reprezentații unui anumit partid au dat mită pentru a primi voturi. Viceprimarul localității Bâlvănești este acuzat că ar fi dat mită pentru ca partidul său să primească voturi în ziua alegerilor. „De la Primărie a venit cineva (un bărbat și o femeie). Ne-au dat niște pachete pentru cei mici. În final, ne-au zis să votăm PNL.”, a spus un bărbat din comună. „Ne-au spus că avem copilul la școală și ne-au adus niște plase cu cadouri, de Moș Nicolae. Ne-au zis să votăm.”, a spus o localnică din Bîlvănești.

În Drobeta Turnu Severin, în fața secției de votare numărul 1, de la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, niște indivizi ofereau, dintr-o mașină, bani alegătorilor. Sesizată la 112, Poliția a confirmat sesizarea. O recunoaște chiar președintele secției de votare.

În mai multe secții de votare, președinții de secție îi oblică pe membri să voteze în alb procesele verbale. Se întâmplă la secția nr. 5 din Severin, unde președinte este un fost colonel, dar și la secția 30 din municipiu, precum și la o secție de votare din satul Colibași.

La o secție de votare din Valea Copcii, prezența la vot a ajuns deja, la ora 15:00, la aproape 180 la sută.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare