FINANȚĂRI DE PESTE 26 MILIOANE LEI PENTRU MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MEHEDINȚI

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a găzduit vizita președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, în județul Mehedinți, ocazie cu care, la Consiliul Județean Mehedinți, au fost semnate 26 de contracte de finanțare cu fonduri europene pentru modernizarea iluminatului public în unități administrativ-teritoriale din județul Mehedinți, în valoare totală de peste 26 milioane lei.

La eveniment au fost prezenți primarii unităților administrativ teritoriale beneficiare, Alexandru Avram, secretar general al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Laurențiu Păștinaru, vicepreședinte ANMAP, Bogdan Simcea, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cătălin Tutilescu, director general ADS, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Proiectele vizează implementarea unor sisteme moderne de iluminat public, cu consum redus de energie, care vor genera economii la nivelul bugetelor locale și vor contribui la creșterea siguranței în comunități.

Reducerea consumului de energie permite utilizarea mai eficientă a resurselor financiare și direcționarea acestora către alte investiții necesare comunităților.

În cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte privind implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și oportunitățile de finanțare pentru noi investiții destinate administrațiilor locale.

“Continuăm să susținem dezvoltarea comunităților din județul Mehedinți prin investiții care îmbunătățesc viața oamenilor și contribuie la un viitor mai modern și mai eficient pentru administrațiile locale.

Mulțumesc Administrației Fondului pentru Mediu pentru sprijinul acordat și pentru parteneriatul constant în dezvoltarea județului Mehedinți.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare