Scandal între consilierul lui Cioloș și un jurnalist fan USR

Sâmbătă seara, când mă întorsesem de la cumpărături și stăteam în bucătărie cu fiica mea, m-a sunat domnul Liviu Iolu, asistent la Parlamentul European al grupului Renew Europe și al domnului Dacian Cioloș.Foarte nervos, domnul Iolu mi-a spus că ultimele mele postări sunt “o măgărie” și că “am luat-o pe arătură”. Repet, fiica mea era de față, auzea discuția fiindcă domnul Iolu folosea un ton ridicat. Am reacționat calm și am spus niște chestiuni pur tehnice.Aș fi trecut mai departe, dacă domnul Iolu nu îmi spunea insistent, la final, înainte de a închide fără să spună “Bună Seara”, că aceste postări “îmi vor exploda în față”, afirmă Mircea Marian, jurnalist la Newsweek, șl fan până de curând al USR.

CE MAI SUSȚINE MIRCEA MARIAN:

Eu, mitocani am mai întâlnit în 30 de ani de presă, mai ales soiul de neamuri proaste care cred că dacă sunt calm, ei își pot permite să îmi vorbească urât, așa că treceam mai departe – mai ales că am fost colegi la EvZ și i-am mai tolerat excese de limbaj, în ultimele luni. Dar peste amenințarea că ultimele mele postări “îmi vor exploda în față” nu voi trece și nu o voi uita.În naivitatea mea, credeam că după campanie, ne uităm în oglindă, ne evaluăm greșelile – inclusiv subsemnatul – și ne apucăm să construim împreună. Văd că sunt într-o mare eroare și ceea ce ni se promite e răzbunarea care va veni peste toți cei care nu am scris la gazeta de partid. E ok, am mai fost amenințat. Îi mulțumesc sincer domnului Iolu că m-a avertizat și știm pe ce poziții ne situăm, eu și gruparea politică pe care o reprezintă, fiindcă nu cred că dânsul mi-a vorbit astfel din proprie inițiativă.PS: Domnul Iolu si-a cerut scuze. Imi pare si mie sincer foarte, foarte, rau ca am ajuns aici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare