VIDEO: Geoană, prima reacție la sentințele în dosarul Mită la PSD: Nu sunt eu inchiziția pe pământ să știu ce făcea un președinte de organizație județeană

Senatorul Mircea Geoană spune că nu a avut nicio legătură cu dosarul în care au fost condamnați omul de afaceri Ioan Niculae și fostul președinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Cel mai bogat om din România a finanțat ilegal campania pentru prezidențiale a lui Mircea Geoană, în 2009, în schimbul unor favoruri, a decis astăzi instanța. Senatorul, fost președinte al PSD, a declarat la Digi24 că un șef de partid nu se ocupă de finanțare și că nu-și poate asuma responsabilitatea morală pentru „500 de membri de partid”.

Am fost martor în acest proces, și în primă instanță, unde soluția a fost achitare, și în faza a doua, la Curtea de Apel, și este extrem de evident că un candidat la președinție și un lider de partid nu se ocupă de finanțare și că nu există niciun element de asociere a unui gest, faptă, intervenție a mea cu privire la finanțarea campaniei din 2009”, a spus Mircea Geoană, invitat la „Jurnalul de seară”.

El a arătat că nu îl cunoaște pe Ioan Niculae, așa că nu avea cum să trimită pe cineva la el.

Mai mult, spune fostul președint al PSD, cercetarea sociologică în campania din 2009 nu a fost făcută cu Insomar, ci cu o firmă de consultanță americană.

El a adăugat că declarațiile lui Viorel Hrebenciuc sunt „pure invenții”. Fostul lider PSD, aflat acum în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure, declarase în instanță că Mircea Geoană era la curent cu modul în care îi era finanțată campania, ba chiar că el l-ar fi trimis la Ioan Niculae.

Mircea Geoană a negat imediat aceste afirmații, printr-un comunicat de presă.

Pe de altă parte, spune Mircea Geoană, „faptul că justiția se apleacă asupra finanțării partidelor și campaniilor e un lucru bun, pentru că se intersectează bani privați cu partide, se solicită – și de multe ori se obțin – servicii în schimbul acestora. Cred că o generație de politicieni și un sistem politic se prăbușește și este un lucru bun”.

El mai spune că nu-i face plăcere faptul că numele său a fost implicat în acest proces.

Nu mă simt bine, dar știu că nu am tangență cu acest tip de politică”, a spus el.

Pe de altă parte, Mircea Geoană a arătat că un șef de partid nu îi poate ține sub control pe toți respobsabilii locali ai formațiunii. „Nu sunt eu inchiziția pe pământ să știu ce făcea un președinte de organizație județeană. Pot să am responsabilitate morală pentru 500 de membri de partid? Am o responsabilitate politică”, a adăugat el.

Omul de afaceri Ioan Niculae și fostul șef al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, au fost condamnați la închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană. Sentințele sunt definitive și irevocabile.

În acest dosar, Ioan Niculae a fost acuzat de DNA că a finanţat ilegal, în 2009, campania electorală a lui Mircea Geoană, al cărui nume, alături de cel al lui Viorel Hrebenciuc, este pomenit în mai multe interceptări făcute de anchetatori.

Totodată, anchetatorii au susţinut că Gheorghe Bunea Stancu, pe atunci şeful Consiliului Judeţean Brăila, şi-a folosit influenţa din funcţia de şef al PSD Brăila ca să obţină de la patronul InterAgro suma de 1 milion de euro. Ca să mascheze finanţarea ilegală a campaniei, a fost pus la punct următorul mecanism: Niculae trebuia să achite diverse plăţi către furnizorii de servicii care aveau legătură cu campania, inclusiv către institute de sondare a opiniei publice. Din suma negociată, susţine DNA, a fost plătită doar o tranşă, adică 150.000 de euro, sumă cu care Niculae a plătit un sondaj de opinie realizat fictiv de Insomar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare