Victor Opaschi, secretarul de stat pentru Culte: România nu e stat laic

”Secretariatul de Stat pentru Culte nu conduce cultele religioase. Acestea sunt autonome, aşa cum e normal într-o democraţie. În plus, statul român nu e un stat laic, aşa cum vehiculează diverşi oameni care vor să inducă opinia lor conform căreia statul ar trebui să fie laic în sensul de a fi total dezinteresat de religie şi chiar împotriva religiei. Dimpotrivă, pentru statul român, religia, cultele religioase au un aport eminamente pozitiv în societate și este important ca mai ales aceste 18 culte religioase, în care se regăsesc peste 99% din cetățenii României, să fie active în spațiul public. Așadar, suntem într-un regim de neutralitate a statului în plan religios, în sensul că niciun cult nu e privilegiat, nu avem o biserică de stat, ci toate cultele sunt egale în faţa legii. În acelaşi timp, această neutralitate este, cum spuneam, conotată pozitiv, în sensul că statul vine în întâmpinarea fenomenului religios”, a declarat Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi într-un interviu pentru Q Magazine, preluat de orthonews.ro.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Strâmtoarea Hormuz: Cine a câștigat din armistițiu

    Iranul ar putea deschide Strâmtoarea Hormuz în mod limitat...

    Trump face un armistițiu de 2 săptămâni cu Iranul

    Statele Unite au convenit asupra unui armistițiu bilateral de...

    CNN susține că SUA și Iranul vor ajunge la o ințelegere in această noapte

    Statele Unite și Iranul sunt așteptate să obțină succes...

    Trump criticat de aliatul său britanic, Farage: A depășit orice măsură

    Liderul Partidului Reformist Britanic (Reform UK), Nigel Farage, l-a...

    Articole relationate

    Categorii populare