spot_img
joi, 15 ianuarie, 2026
-0.5 C
București

Vicepremierul ungar la Căpleni: „Pâinea Maghiarilor – 15 milioane de boabe de grâu”

Evenimentul de deschidere a programului „Pâinea Maghiarilor – 15 milioane de boabe de grâu” din acest an, ceremonia de binecuvântare a grâului din Bazinul Carpatic, a avut loc vineri în prezenţa fermierilor din Transilvania, Partium, Slovacia, Voivodina şi Ucraina Subcarpatică, în Comuna Căpleni, judeţul Satu Mare.

În cadrul ceremoniei, care a avut loc lângă un lan de grâu verde situat la marginea aşezării, vicepremierul ungar, Zsolt Semjén, a declarat că „Pâinea Maghiarilor”, sărbătoarea sfinţirii grâului şi a pâinii, semnifică unitatea naţiunii maghiare.

Pâinea Maghiarilor este simbolul acelei unităţi prin care, indiferent unde trăim în Bazinul Carpatic, în lume suntem membrii aceleiaşi naţiuni, a naţiunii maghiare – a subliniat politicianul.

Indiferent unde cresc cele 15 milioane de boabe de grâu, odată ce devin pâine nu mai pot fi separate, nu se mai ştie de unde provine fiecare boabă – a explicat Zsolt Semjén, şi a adăugat că pâinea făcută din boabele de grâu cultivate în diferite zone populate de maghiari simbolizează bine unitatea naţiunii maghiare.

István Jakab, vicepreşedinte Parlementului ungar, preşedinte al Asociaţiei Fermierilor din Ungaria (Magosz), a mulţumit fermierilor din Bazinul Carpatic care cultivă grâul necesar pâinii. Acesta a afirmat că trăim vremuri dificile, dar forţa derivată din credinţa noastră ne ajută să depăşim orice.

Fermierul vrea să trăiască, îşi face munca cu umilinţă, simte responsabilitatea faţă de naţiune, faţă de fiecare cetăţean – a subliniat István Jakab, indicând că, în cadrul programului „Pâinea Maghiarilor”, pot ajuta anual 100 000 de persoane nevoiaşe, sprijinind orfanii şi maghiarii din Ucraina Subcarpatică aflaţi în situaţii dificile.

Lóránd Bálint Magyar, deputat UDMR în Parlamentul României, a spus că localitatea Căpleni este un loc simbolic pentru sfinţirea grâului. 80% din terenurile aparţinând comunei sunt terenuri agricole, aici există peste 140 de ferme, iar 80% dintre fermieri sunt tineri.

După discursuri, reprezentanţii bisericilor au sfinţit şi binecuvântat lanurile de grâu din Căpleni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Canada mută cu China

    În timpul vizitei la Beijing a premierului canadian Mark...

    Politico: Probleme mari cu dosarul lui Maduro

    Parchetul federal al SUA va întâmpina dificultăți în a...

    „Misiunea” militară aliată in Groenlanda: Un ofițer britanic, un olandez

    Regatul Unit a trimis un singur ofițer în Groenlanda,...

    Un înalt oficial al Comisiei Europene lucra in secret din 2019 pentru coordonarea opoziției anti Orbán

    Documentele recent divulgate dovedesc că Bruxelles-ul se amestecă în...

    Serviciul de Transport Voluntari îl pune la punct pe Ciucu

    În urma declarațiilor publice recente ale primarului general Ciprian Ciucu, despre cheltuieli serviciului de transport public, Serviciul de Transport Voluntari consideră necesare următoarele clarificări, pentru o corectă informare a opiniei publice: Transmitem, din start, că nu Compania de Transport dinOrașul Voluntari...

    Articole relationate

    Categorii populare