spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

USR și partidul lui Orban vor o alianță cu PMP

Preşedinţii USR şi Forţa Dreptei, Cătălin Drulă, respectiv Ludovic Orban, au transmis, sâmbătă, mesaje de solidaritate la Liga Aleşilor Locali a PMP, cei doi exprimându-şi deschiderea pentru construirea unei alternative reformiste, alături de PMP, „care să scoată ţara la liman”.

Cătălin Drulă a subliniat că România va avea nevoie de reconstrucţie, de reclădirea încrederii precizând că e nevoie de o alternativă reformistă, proeuropeană şi modernizatoare, iar opoziţia este pregătită „să scoată ţara la liman”.

„România va avea nevoie de reconstrucţie, de reclădirea încrederii, de alternativă. E nevoie în România de o alternativă reformistă, proeuropeană, modernizatoare şi noi, opoziţia, vom fi pregătiţi să scoatem din nou ţara la liman. Vom repara, vom reconstrui momentul în care românii le vor spune, fără îndoială, lor, celor de la PSD şi de la PNL: ‘Plecaţi şi să nu mai vedem!’. Alegerile din 2024 este momentul în care trebuie să scăpăm de Ciolacu, de Ciucă, de Iohannis şi de sistemul mafiot pe care l-au întins peste ţară. Ştiţi că dreapta reformatoare este cea care a scos mereu ţara din crizele declanşate de stânga populistă. Aşa va fi şi acum (…). Trebuie să construim pe termen lung, primul pas este 2024, iar dreapta modernă din România este singura şansă pentru ca oamenii să trăiască bine din nou”, a precizat Drulă.

La rândul său, Ludovic Orban a spus că numai împreună poate fi construită o alternativă „care să pună cu botul pe labe această mizerie de guvernare”, exprimându-şi disponibilitatea pentru cooperare cu forţele de dreapta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare