Unul dintre adjuncții șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți a furat ambulanțele trimise din Italia sub formă de ajutor umanitar

Unul dintre adjuncții șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți este suspectat de colaboratorii organelor de drept de săvârșirea infracțiunii de furt în proporții deosebit de mari, transmite Bucpress din Cernăuți.

Conform unui comunicat emis de Serviciul de Securitatea al Ucrainei, funcționarul este suspectat de faptul că a folosit în scopuri comerciale o parte din ambulanțele trimise din Italia sub formă de ajutor umanitar.

Anchetatorii au stabilit că adjunctul șefului regiunii,  fiind responsabil de distribuirea ambulanțelor, a predat o parte din vehicule în dotarea unei instituții medicale din ținut. La rândul său, șeful acestei instituții a transmis mijloacele de transport în proprietatea unei organizații de  caritate pe care o conduce.

Oamenii legii au mai stabilit că „ambulanțele” din Italia, oferite pentru asistență gratuită din partea statului, erau folosite în vederea acordării serviciilor private contra cost.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Turcia se pregătește pentru migranți din Iran

    Turcia a pregătit planuri pentru potențialul aflux de persoane...

    Șeful Goldman Sachs: Piețele au reacționat „blând” la războiul din Iran

    David Solomon, directorul general al Goldman Sachs, a declarat...

    Comisia Europeană vrea unitate cu Spania împotriva Americii

    Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene (CE), Stéphane Séjourné, speră...

    Fost ministru PSD, 4 ani de închisoare

    Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat...

    Economia Israelului pierde 3 miliarde de dolari pe săptămână din cauza războiului din Iran

    Pagubele aduse economiei Israelului de războiul aerian cu Iranul...

    Spania: Nu vom fi vasalii Americii

    Viceprim-ministrul spaniol María Jesús Montero a declarat că Madridul...

    Articole relationate

    Categorii populare