România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

România se află în prezent printre statele Uniunii Europene cu cele mai ridicate accize și prețuri la motorină, nivel care generează riscuri imediate pentru transportul de marfă și pentru cel al elevilor navetiști, în condițiile în care operatorii nu își mai pot acoperi costurile, a declarat, luni, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu.

În acest context, transportatorii rutieri solicită intervenția urgentă a Guvernului.

‘Transportatorii de marfă sunt prinși în niște contracte făcute la început de an și există riscul să nu-și poată onora aceste prestări de servicii, să nu mai ajungă marfa la raft. Un alt risc major este ca elevii preuniversitari, în jur de 500.000, care fac naveta zilnic cu transportatorii de persoane, să nu mai ajungă la școală, deoarece acest preț nu poate fi transferat în marjă. Marjele în transport sunt undeva la 2-5%. De aceea, cred că este momentul ca Guvernul României să intervină într-un fel, uitându-ne ce fac celelalte țări din jurul nostru și Uniunea Europeană’, a menționat Beniamin Lucescu, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.

În ceea ce privește transportul elevilor, președintele FORT a subliniat că este ‘un serviciu public’ și este dificil ca tariful să fie modificat, operatorii de transport fiind captivi în acest preț.

‘Modificarea lui durează foarte mult și există riscul să nu mai existe bani pentru pornirea autobuzelor care să ducă elevii la școală dimineața. Nu săptămâna aceasta, nu săptămâna viitoare, dar există acest risc și sunt în jur de 500.000 de elevi preuniversitari care fac naveta gratuit. Există acel instrument prin care statul achită ulterior transportul operatorilor și există acest risc să nu mai putem duce elevii la școală. Eu vă spun ce transmit operatorii de transport din sector’, a adăugat el.

Totodată, el a subliniat că România are printre cele mai scumpe accize din Uniunea Europeană.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare