spot_img
1.1 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăActualitateUngurii cumpără o parte din Auchan: Orbán este încrezător că problemele strategice...

Ungurii cumpără o parte din Auchan: Orbán este încrezător că problemele strategice ale comerţului cu alimente autohtone vor fi controlate de Ungaria

-

Potrivit politicii economice patriotice concepute de guvernul Ungariei începând din 2010, predominanţa naţională pare să se realizeze şi în sectorul comerţului cu amănuntul, după mass-media, industria energetică şi sectorul bancar. Această evoluţie este indicată de faptul că unul dintre cele mai mari grupuri de gestionare a investiţiilor din Ungaria, Indotek cumpără o participaţie minoritară în lanţul de magazine francez Auchan, scrie în numărul de vineri al cotidianului Magyar Nemzet conform agenției maghiare de știri MTI.

- Reclama -

Articolul relatează despre negocierile exclusive întreprinse de
Indotek Group – companie ungaro-americană în domeniul
managementului investiţiilor – cu cele două filiale ungare ale
grupului ELO (Auchan Retail Hungary, Ceetrus Ungaria) care
administrează lanţul Auchan, pentru a-şi consolida împreună poziţia
economică în Ungaria pe termen lung.

- Advertisement -

Consecinţa spectaculoasă a tranzacţiei, care aşteaptă aprobarea
Autorităţii pentru Concurenţă din Ungaria, este că, din moment ce o
parte din magazinele Auchan funcţionează deja în centre comerciale
administrate de grupul Indotek, societatea mixtă franco-ungară va
deschide noi magazine Auchan în care noul co-proprietar se va putea
implica în problemele importante ale activităţii societăţii, însă
cu mai puţină influenţă în privinţa funcţionării magazinelor sau în
gestionarea operaţională.

Guvernul Fidesz s-a străduit încă de la început ca anumite
sectoare strategice să fie controlate de firme maghiare, a declarat
cotidianului Kristóf Szatmáry, care a reprezentat direcţia
politicii economice patriotice începând din 2010 ca secretar de
stat responsabil pentru economia internă la Ministerul Economiei,
iar din 2014 ca însărcinat ministerial în cadrul Cancelariei
Prim-ministrului.

- Advertisement -

După cum a subliniat, a sosit momentul ca, pe lângă
repoziţionarea agriculturii, şi în comerţul cu amănuntul să se
realizeze acest deziderat. El a afirmat: guvernul este încrezător
că problemele strategice ale comerţului cu alimente autohton vor fi
controlate de Ungaria.

El a explicat că, în comparaţie cu sectorul energetic şi
bancar, acest proces s-a prelungit în domeniul comerţului cu
amănuntul, deoarece normele UE nu asigură un cadru flexibil pentru
protejarea pieţelor interne ale statelor membre. Cu toate acestea,
Ungaria a câştigat un avantaj poziţional semnificativ, dat fiind că
dominaţia timp de decenii a companiilor multinaţionale nu a cauzat
pierderi atât de grave ca în cazul altor ţări din zonă. Ungaria are
fundaţii solide în întregul lanţ de aprovizionare, în producţia de
alimente şi în agricultură, a remarcat Szatmáry.

György Vámos, secretarul general al Uniunii Naţionale a
Comerţului, a amintit în declaraţia acordată ziarului Magyar Nemzet
că potrivit unor informaţii vehiculate în presă, unul dintre
punctele esenţiale ale tranzacţiei referitoare la Auchan este
favorizarea produselor maghiare, ceea ce de câţiva ani încoace este
o prioritate şi la alte lanţuri magazine. Intenţiile noului
investitor vor genera cu siguranţă reacţii din partea celorlalţi,
deci se aşteaptă o rivalizare intensificată în sectorul vânzărilor
de alimente, a menţionat secretarul general al uniunii.

În opinia sa, noul investitor poate fi interesat de acest pas
şi pentru că guvernul a lansat un program grandios de sprijinire a
dezvoltării industriei alimentare, a zonei rurale ungare şi a
agriculturii, în cadrul căruia, în următorii 7 ani vor fi
direcţionaţi către acest domeniu 4265 de miliarde de forinţi (12,3
de miliarde de euro).

Dezvoltările semnificative vor permite creşterea numărului şi
calităţii produselor alimentare ungare care ajung în magazine, iar
acest lucru va încuraja toţi actorii din domeniu să facă noi
investiţii şi dezvoltări, a menţionat György Vámos, subliniind că
investiţiile servesc în primul rând binele consumatorilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img