Home Analize Ungaria vrea să interzică prin lege producerea și comercializarea cărnii artificiale

Ungaria vrea să interzică prin lege producerea și comercializarea cărnii artificiale

0

Guvernul ungar ar interzice producerea și comercializarea cărnii artificiale, potrivit unui proiect de lege publicat.

Dacă proiectul de lege depus pe site-ul Parlamentului va fi adoptat, Guvernul ar putea interzice producerea și comercializarea cărnii artificiale. Potrivit motivării proiectului, interzicerea alimentelor produse în condiții de laborator este necesară „pentru protejarea sănătăţii umane și a mediului înconjurător, pentru asigurarea unei producții agricole durabile, precum și pentru protejarea stilurilor tradiționale de viață rurală”. Dacă Parlamentul va adopta propunerea, producerea și comercializarea cărnii de laborator și a produselor care conțin carne de laborator ca ingredient vor fi interzise în viitor, cu excepția utilizărilor medicale și veterinare. De asemenea, potrivit propunerii, „Guvernul va fi împuternicit pentru desemnarea, printr-o ordonanţă, a unui organism de supraveghere a lanțului alimentar, care va supraveghea implementarea și respectarea prevederilor propunerii„.

Ad

Exit mobile version