Home Analize Ungaria și Polonia nu mai vor să fie pe post de ”sac...

Ungaria și Polonia nu mai vor să fie pe post de ”sac de box al politicienilor europeni”: Vor înfiinţa un institut pentru a evalua respectarea statului de drept în UE

0

Ungaria şi Polonia vor înfiinţa un institut comun pentru a evalua respectarea statului de drept de către ţări membre în întreaga Uniune Europeană şi pentru a contracara astfel acuzaţiile de încălcare a statului de drept, a anunţat luni ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, relatează Reuters conform Agerpres.

După ce s-a întâlnit cu ministrul polonez de externe Zbigniew Rau la Budapesta, Szijjarto a declarat că raportul UE privind statul de drept, care va fi discutat în curând la Bruxelles, se anticipează să fie mai degrabă o declaraţie politică, decât o evaluare bine întemeiată.

„Scopul institutului comparativ va fi să nu fim luaţi de proşti”, a spus Szijjarto, adăugând că există „destui politicieni occidentali care ne folosesc pe post de sac de box”.

Institutul va examina cum a fost respectat statul de drept în UE, pentru a evita aplicarea unor „standardele duble” Poloniei şi Ungariei, a spus el.

Guvernul Partidului Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, la fel ca şi executivul aliatului său ungar Viktor Orban, este angrenat de mai mulţi ani într-o luptă cu UE din cauza acuzaţiilor de diminuare a standardelor democratice.

Ad

Exit mobile version