Ungaria recunoaște că migranții care ajung la ei nu au nici o treabă cu România și indică de unde vin și pe ce filiere

Presiunea migraţionistă este în creştere, iar în acest an peste 260 000 de migranţi au fost deja reţinuţi de serviciile de apărare care asigură securitatea frontierelor ungare, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul numărului de anul trecut, a declarat, marţi, György Bakondi, consilierul principal pe probleme de securitate internă al prim-ministrului ungar, la o emisiune a canalului de ştiri M1 al postului public ungar de televiziune.

György Bakondi a declarat că, peste tot de-a lungul rutei balcanice, numărul de migranţi ilegali a crescut semnificativ. În Turcia, există deja 3,7 milioane de imigranţi legali, fără a mai vorbi de imigranţii ilegali. Presiunea asupra insulelor greceşti, a frontierei verzi şi a Bulgariei este, de asemenea, în creştere. În cazul Serbiei, regimul de vize complică situaţia, deoarece imigranţii din India, Pakistan şi mai multe ţări africane pot sosi fără viză şi riscă să îşi continue călătoria ilegal. Serbia se pregăteşte să revizuiască acordurile sale privind vizele, a declarat consilierul principal.

Acesta a mai adăugat că există, de asemenea, o presiune din ce în ce mai mare la frontiera verde cu Ungaria, unde acţionează tineri violenţi, înarmaţi şi în grupuri mari. Au avut loc deja peste 450 de atacuri împotriva organelor ungare de apărare a frontierelor. Traficanţii de persoane devin din ce în ce mai violenţi şi încearcă metode noi. În trecut, aceştia au săpat tuneluri pe sub gard, după care au încercat să folosească scări pentru a-i trece pe migranţii ilegali, însă autorităţile ungare au înălţat gardul”, a explicat specialistul.

În Serbia, grupuri de traficanţi de persoane, sirieni, marocani şi afgani, se luptă între ele pentru teritoriu, poliţia sârbă a efectuat sute de arestări, iar pe partea ungară este în creştere numărul tentativelor de trecere şi numărul migranţilor ilegali reţinuţi, a declarat György Bakondi. Acesta a mai subliniat că Guvernul ungar garantează securitatea populaţiei din Ungaria prin creşterea numărului echipamentelor tehnice şi de detectare, precum şi prin mărirea numărului de poliţişti de frontieră.

Aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen înseamnă că nu vor mai exista controale la frontieră şi nici cozi la graniţa ungaro-croată, ceea ce este bine pentru călători şi transportatori. Croaţia s-a angajat să îşi îndeplinească obligaţiile de a-şi proteja frontierele externe, ceea ce, sperăm, va reduce numărul de persoane care traversează ilegal frontiera Ungariei, a adăugat consilierul principal pe probleme de securitate internă al prim-ministrului ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare