spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-3.5 C
București

Ungaria către UE: Așteptăm vaccinuri, nu paşaport de vaccinare

Paşaportul UE de vaccinare va fi emis de statele membre, astfel că fiecare cetăţean maghiar vaccinat îl va primi, indiferent de tipul de vaccin care i s-a administrat, dintre cele autorizate în Ungaria. Reglementările la care se lucrează acum fac posibil acest lucru. Însă din Bruxelles, Ungaria aşteaptă acum vaccinuri, nu paşaport de vaccinare, scrie în comunicatul pe care Centrul Naţional de Informare al Ungariei (KTK) l-a transmis, miercuri, agenţiei ungare de presă MTI.

Bruxellesul a eşuat în privinţa aprovizionării cu vaccinuri,
acesta fiind motivul pentru care vaccinarea se desfăşoară foarte
lent în ţările europene. Din Bruxelles avem nevoie acum de
vaccinuri, nu de paşaport de vaccinare. Atâta timp cât birocraţii
de la Bruxelles sunt preocupaţi de războiul vaccinurilor, în loc să
fie preocupaţi de procurarea de vaccinuri, în Europa vor muri, în
fiecare zi, zeci de mii de oameni în urma epidemiei”,
scrie în
comunicatul KTK.

Potrivit KTK, până la momentul în care procesul legislativ al
Uniunii Europene va adopta acest proiect de regulament, procesul de
vaccinare din Ungaria va fi finalizat.

Datorită vaccinurilor achiziţionate din mai multe locuri, putem
vaccina toţi cetăţenii maghiari care doresc să fie vaccinaţi, se
mai precizează în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Articole relationate

    Categorii populare