spot_img
luni, 23 februarie, 2026
2.8 C
București

Ungaria aşteaptă să primească mai întâi detalii asupra propunerilor Uniunii Europene privind alternative realiste de aprovizionare înainte de a lua o decizie privind susţinerea unui eventual embargou european asupra importurilor de petrol şi gaze naturale ruseşti

Ungaria aşteaptă să primească mai întâi detalii asupra propunerilor Uniunii Europene privind alternative realiste de aprovizionare înainte de a lua o decizie privind susţinerea unui eventual embargou european asupra importurilor de petrol şi gaze naturale ruseşti, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, potrivit Reuters și Agerpres.

Ungaria s-a opus până în prezent ferm faţă de un astfel de embargou în cadrul sancţiunilor împotriva Rusiei după invazia asupra Ucrainei, argumentând că o astfel de măsură i-ar paraliza economia, în condiţiile în care importă din Rusia circa 80% din necesarul său de gaze naturale şi 65% din cel de petrol.

Germania va sista până la finele acestui an importurile de petrol din Rusia, a anunţat miercuri ministrul german de externe Annalena Baerbock.

Solicitat să comenteze această declaraţie şi să spună dacă Ungaria se va opune prin veto unor sancţiuni europene asupra petrolului şi gazelor ruseşti, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a răspuns: ”Am dori mai întâi să vedem ce fel de propuneri sunt pe masă şi dacă există o alternativă pentru a înlocui resursele care vin din Rusia”.

Cel puţin în ce priveşte importurile de gaze naturale, este însă clar că nu există o astfel de alternativă pentru viitorul previzibil, a remarcat oficialul ungar. ”Nu doar economia ungară, dar şi cea germană ar eşua şi ar cădea într-o recesiune profundă fără gazele ruseşti, aşadar orice dezbateri pe acest subiect, sau critici, nu-şi au rostul”, a punctat Gulyas.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Primăria Oradea a amânat evacuarea Abatelui considerat un nou caz Tokes

    La solicitarea conducerii municipiului Oradea, evacuarea abatelui premonstratens Rudolf...

    Prețul motorinei explodează

    Prețul motorinei a trecut de 8,2 lei pe litru...

    Fost premier ucrainean: Zelenski a dat toate pământurile și resursele țării

    „Ponderea este, practic, de 100%. Toate pământurile se află,...

    Articole relationate

    Categorii populare