spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Ungaria acuză Comisia Europeană: Încetineala scandaloasă a achiziționării vaccinurilor

Din cauza achiziţionării vaccinului pe care Comisia Europeană (CE) o desfăşoară cu o încetineală „scandaloasă”, restricţiile nu pot fi încă ridicate – a spus ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior joi, la o conferinţă de presă organizată la Budapesta pe un alt subiect, transmite agenția nmaghiară de știri MTI.

Péter Szijjártó a afirmat: problemele specifice anului trecut
nu au dispărut nici anul acesta, mai mult, la începutul anului –
contrar aşteptărilor – “euforia” s-a amânat.

“Toată lumea aştepta, pe baza informaţiilor cu care ne-a amăgit
Bruxelles, că la sfârşitul anului trecut sau la începutul acestui
an vaccinarea va fi începută în Uniunea Europeană cu mare viteză,
iar în urma vaccinării măsurile restrictive existente vor putea fi
ridicate în ţările europene”
– a subliniat.

Ministrul a adăugat că totul a fost amânat din cauza CE, în
timp ce dincolo de graniţele UE, în Statele Unite, Marea Britanie
şi Israel, vaccinarea populaţiei se desfăşoară “cu o viteză
vertiginoasă”.

În opinia lui Péter Szijjártó, vaccinul dezvoltat cu sprijinul
UE soseşte cel mai încet tocmai în ţările UE.

“Astfel s-a creat o situaţie pur şi simplu scandaloasă, în plus
Comisia Europeană a atacat încontinuu, timp de luni de zile, ţările
– precum Ungaria -, care doreau să se aprivizioneze cu vaccin şi
din alte surse”
– a punctat ministrul.

El a considerat că, pornind de la aceste considerente,
începerea negocierilor şi cu Estul a fost o iniţiativă corectă,
deoarece se aude că marile ţări şi firme vest-europene discută cu
ruşii despre o “anumită” dezvoltare sau producţie a vaccinului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare