spot_img
3 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriUnde a fost înmormântat Pacepa

Unde a fost înmormântat Pacepa

-

Generalul Ion Mihai Pacepa, fostul nr 2 al DIE, spionajul extern comunist, și fost consilier al lui Nicolar Ceaușescu, a fost înmormântat în Cimitirul Arlington de lângă Washington DC. Aceasta a fost dorința sa exprimată în 2005 într-un interviu pentru Jurnalul Național acordat jurnalistei Marinei Constantinoiu.

- Reclama -

Pe o colină înaltă la marginea Washingtonului, peste râul Potomac se află cimitirul Arlington, locul sacru al SUA, unde sunt inmormântați peste 290000 de eroi, veterani, personalități importante și în general cei care au adus servicii importante SUA.

- Advertisement -

CEREMONA ÎNMORMÂNTĂRII:

Decesul generalului a suscitat mai multe comentarii în special deoarece nu ar fi fost anunțat ”oficial”.

- Advertisement -

În realitate decesul său a fost anunțat de trustul de presă WND cu care Pacepa colabora și care a produs cartea si filmul Dezinformarea realizate împreună cu Ronald J. Rychlak, profesor emerit de Drept la Universitatea din Mississippi și consilier al Vaticanului la ONU, și care la rândul său a anunțat decesul.

Pe de altă parte, un anunț oficial al decesului generalului ar fi devoalat mai multe operațiuni ale serviciilor secrete americane.

Pacepa s-a recăsătorit în Statele Unite cu Mary Lou, care a deținut funcții importante în spionajul american și care a ieșit la ”pensie” în 2013 conform unei declarații făcute de acesta într-un interviu acordat jurnalistului Andrei Bădin. Mary Lou este și ea în programul special de protejare al serviciilor secrete americane, precizarea fiind făcută și de Rychlak pentru presa română.

De altfel, conform declarațiilor generalului într-un alt interviu acordat jurnalistului Andrei Bădin, după 1978 și-ar fi schimbat de mai multe ori identitatea în America. Ion Mihai Pacepa era în programul special de protecție al Statelor Unite. Fostul său avocat Cătălin Dancu a mărturisit public că acest program avea condiții dure de comunicare. De exemplu avocatul nu l-a văzut niciodată și atunci când vroia să comunice telefonic cu generalul i se impuneau condiții privind conversația cu puțin timp înainte ca acesta să aibă loc.

CE SPUNEA ION MIHAI PACEPA DESPRE ÎNMORMÂNTAREA SA ÎN 2005:

Am crescut pe Strada Vasile Gherghel nr. 93, unde in 1936 tata si-a construit o casa cu etaj. Actele casei, pe care le-am recuperat, au fost intocmite si semnate de Patrascanu. Tot acolo tata a avut un atelier pentru reparat masini, in care lucra dupa orele de serviciu. La 4 aprilie 1944, casa a fost distrusa de primul bombardament asupra Bucurestiului. In octombrie 1944, un tanar locotenent american ne-a batut la usa. Era fiul unui prieten al tatalui, care a fost prins de razboi in SUA. “”Unde-s ai mei?””, m-a intrebat cand a vazut ca si casa lui, care era lipita de a noastra, fusese distrusa. “”Au murit la bombardament””, i-am raspuns. Locotenentul Buta a facut parte din flotila americana care a bombardat Bucurestiul la 4 aprilie, si a pierit apoi in timpul unui bombardament al Berlinului. Dupa ce am devenit american, am pus o floare pentru el in fiecare an la Monumentul Eroilor Necunoscuti din cimitirul militar “”Arlington””. Cand Bunul Dumnezeu va decide ca a sosit si vremea mea, ne vom reintalni acolo si nu ne vom mai desparti. Ryszhard Kuklinsky, un alt drag prieten care abia s-a mutat la Arlington, ne va tine tovarasie in acea padure de oameni necunoscuti care si-au dat viata pentru libertatea altora, pe care nici ei nu i-au cunoscut.

Pacepa s-a născut la Bucureşti în 1928. A studiat chimia industrială la Universitatea Politehnică din Bucureşti, dar, înainte de absolvire, a fost recrutat în agenţia de poliţie secretă a Republicii Socialiste România, Securitatea. A fost iniţial repartizat în departamentul de contrasabotaj al Securităţii. În 1955, a fost transferat la Serviciul de Informaţii Externe.

 Începând din 1972, a fost şi şef adjunct al Serviciilor de Informaţii Externe româneşti, consilier pentru dezvoltare industrială şi tehnologică, precum şi mâna dreaptă a lui Nicolae Ceauşescu.

În 1978, a lăsat în urmă poziţia din vârful piramidei sociale comuniste şi a fugit în Statele Unite.

În 1987 a publicat Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief, prima carte occidentală care a dezvăluit natura criminală a Partidului Comunist şi a Securităţii, aducând prejudicii de imagine regimului de la Bucureşti. Orizonturi Roşii a fost republicată în 27 de ţări.


- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img