COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Din capul locului, se presupune că o teză de doctorat e o lucrare științifică extrem de complexă, menită să aducă noutăți în domeniul tratat, scrisă într-un limbaj relativ pretențios și nu tocmai accesibil profanilor. Un doctorand în drept, bunăoară, nu va înțelege mare lucru dintr-o teză din domeniul medicinii ori al matematicii. În România, însă, lucrurile par să stea cu totul altfel: s-a ajuns ca unii ziariști să stăpînească atît de bine toate domeniile științifice încît funcționează ca o veritabilă mașinărie de depistat plagiatul, acolo unde e cazul. Ori poate o exista, pe undeva, un SRA, Serviciul Român Anti-plagiat.
Să luăm cel mai recent caz: pe 14 iunie, nu mult înainte de ora prînzului, cade bomba desemnării pesedistului Gabriel Vlase pentru șefia SIE.
Cam după trei sferturi de oră, ziarista Emilia Șercan, cunoscută drept o expertă în depistarea plagiatelor în tezele de doctorat ale puternicilor zilei, scrie pe pagina sa de Facebook:
”Gabriel Vlase, nominalizatul pentru sefia SIE, are toate studiile posibile facute la SRI: si doctorat, si colegiu. Sunt sigura ca doctoratul lui este lumina, farul calauzitor pentru securitatea nationala. Trebuie sa recunosc ca mi-a crescut brusc cheful de lecturi proaspete despre securitatea nationala”.
Apar imediat încurajările fanilor, nerăbdători să-l vadă pe Vlase dat în vileag.
Ghinion pentru bietul Vlase, ne spunem în sinea noastră. Abia se va fi instalat de cîteva săptămîni la șefia SIE și s-ar putea confrunta cu un mega-scandal de plagiat.
Eroare maximă, însă: lucrurile se mișcă cu viteza luminii.
Pe 16 iunie, revista Newseek anunță verdictul: Vlase a plagiat zeci de paragrafe în teza de doctorat cu titlul „Studiu cu privire la o strategie de securitate modernă pentru Europa de Sud-Est”, susținută în 2010, la Academia Naţională „Mihai Viteazul” a SRI, în urma căreia a obţinut titlul de Doctor în Ştiinte Militare şi Informaţii.
Mai mult, e prezentată și poziția deputatului PSD: ”Nu neg, dar, în 99% din cazuri, am o construcţie cinstită care s-a răsfrânt asupra activităţii mele”, a spus Vlase pentru Newsweek.
În doar 48 de ore de la nominalizare, jurnaliștii unei publicații au decis să demareze o anchetă, au pus mîna pe lucrarea lui Vlase aflată în custodia unui serviciu de informații, au studiat-o atent, au identificat plagiatul, au contactat vinovatul și au redactat articolul.
De aici, două posibile ipoteze:
1) Nivelul jurnalismului din România e mult peste ceea ce susțin cîrcotașii; pare-se că mult și peste cel occidental.
2) La nivelul SRI se știe cu precizie, din capul locului, cine și cum plagiază, existînd o bază de date care e folosită prompt, în caz de nevoie.
Ce nevoie ar putea fi invocată în cazul de față?
Nevoia de a-l scuti, spre exemplu, pe Gabriel Vlase de un scandal care să explodeze DUPĂ numirea sa la cîrma serviciului, ceea ce i-ar putea fi fatal.
Dacă darea în vileag se produce înainte, dar omul totuși obține votul de încredere al parlamentului, mare parte a problemei e ca și rezolvată.
Pe de altă parte, poziția președintelui Iohannis e cunoscută deja, pe acest subiect:
”Dacă o persoană publică a plagiat, trebuie să depăşim situaţia şi persoana trebuie să plece din funcție. Dacă un profesor universitar a plagiat, el trebuie să plece. Nu vreau să personalizăm discuţia. Cine a plagiat pleacă. Este o formă de hoţie, dacă vrem să construim o societate mai bună. Trebuie să fim foarte intransigenţi”.
