Home Dezvaluiri Înalta Curte face praf dosarul DNA-Mihaiela Iorga Moraru

Înalta Curte face praf dosarul DNA-Mihaiela Iorga Moraru

0

Instanţa supremă a decis, luni, restituirea dosarului în care Mihaiela Iorga a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată la DNA Ploieşti, a constatat nulitatea rechizitoriului şi a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au constatat, luni, nulitatea rechizitoriului în dosarul în care fostul procuror DNA Mihaiela Iorga Moraru a fost trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată.

Judecătorii au constatat, de asemenea, nulitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a actelor de urmărire penală efectuate în dosar şi au exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale, inclusiv declaraţia de martor a Mihaielei Moraru Iorga.

„În baza art. 346 alin.3 lit. b din Codul de procedură penală, restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti”, se arată în decizia Înaltei Curşi de Casaţie şi Justiţie, care poate fi atacată în termen de 3 zile de la comunicare.

Pe 16 mai, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deciseseră administrarea de noi probe în această cauză.

Pe 8 februarie 2018, Mihaiela Iorga a fost trimisă în judecată de colegii ei de la Ploieşti, fiind acuzată de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual. În perioada 2015 – iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările şi tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenţie directă, l-a ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive şi omisive, preciza atunci DNA, într-un comunicat de presă.

Mai exact, aceasta ar fi desfăşurat activităţi de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T Ploieşti. Procurorul Moraru Iorga Mihaiela a purtat cu inculpatul, la vremea respectivă urmărit internaţional, mai multe discuţii informale în cadrul cărora, printre altele, i-a transmis acestuia „aibă un pic de răbdare că lucrurile nu se rezolvă peste noapte”.

De asemenea, spuneau anchetatorii, Iorga ar fi făcut „făcut demersuri de identificare şi, ulterior, de preluare nelegală spre soluţionare, a unui dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare în sensul că ar instrumenta o cauză mai veche şi care priveşte aceleaşi fapte”.

După preluarea cauzei, potrivit DNA, magistratul ar fi dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile şi fiscale „cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracţională a persoanei protejate, care s-a finalizat prin formularea unor concluzii favorabile acesteia” şi „i-a pus sub acuzare pe inspectorii antifraudă care au întocmit procesele verbale – mijloace de probă avute în vedere de judecătorul de drepturi şi libertăţi pentru confirmarea măsurii arestării preventive dispusă faţă de persoana respectivă, la data de 06.03.2016, fără ca la dosar să existe probe care să releve, în mod rezonabil, intenţia infracţională a acestora”.

„Moraru Iorga Mihaiela nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experţii desemnaţi. Mai mult, magistratul a invocat în cuprinsul a patru ordonanţe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condiţiile în care acest raport de expertiză ajunsese la inculpată în data de 17 octombrie 2016 şi chiar aceasta dispusese prin ordonanţă stabilirea cuantumului onorariului final şi achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie)”, preciza atunci DNA.

Omul de faceri favorizat ar fi fost Florian Walter.

Ad

Exit mobile version