spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriUn colonel SRI și o Poliție Locală

Un colonel SRI și o Poliție Locală

-

de Adrian Radu, fost ofițer SRI

- Reclama -

De la domnul Primar al municipiului Ploieşti, ADRIAN DOBRE, nu mai avem niciun licăr de speranţă că va restabili legalitatea şi decenţa la Poliţia Locală Ploieşti. Dânsul se complace într-o mlaştină călduţă, însă urât mirositoare, încă de la preluarea mandatului de ales local. Ne îndoim că-i plac formele rubensiene ale duduiei GHEORGHE CARMEN DANIELA şi ale celor de la Juridicul instituţiei din subordinea sa, instituţie condusă (vorba vine!) de aceasta, libidinosul rachetist VAIDA ADRIAN, hărţuitor sexual în serie şi, mai nou, de „valoroasa” PITARIU PAULA MARIA, recent numită de DOBRE (unde i-o fi fost capul?!) în funcţia de director general adjunct. Dar, cum altă explicaţie nu avem pentru non-combatul său suspect şi păgubos pentru imaginea sa, a Primăriei şi, nu în ultimul rând, a Poliţiei Locale Ploieşti, putem presupune că edilului-şef al urbei noastre i s-au făcut niscaiva vrăji.

- Advertisement -

Cu sinceritate vă spunem că, iniţial, când am auzit că primarul şi-a „tras” un consilier personal de la SRI, ne-am bucurat, mai ales că dl. PRUNĂ EUGEN fusese şeful unui sector care tocmai cu asta se ocupa, printre altele: fraude, abuzuri, corupţie, deturnări de fonduri şi alte astfel de măgării în administraţia publică locală.

Ulterior, am constatat că domnul colonel, care poate fi un competent şi onorabil profesor de Istorie, are acum, surprinzător prin prisma activităţii anterioare, o viziune bucolică asupra domeniului. Sperăm că nu a dobândit „sindromul Coriolan Drăgănescu” din schiţa „Tempora …” a lui I. L. Caragiale.

- Advertisement -

Dar, să revenim la topic. Vă expunem pe scurt ultima ispravă pentru ca măcar dv., cititorii, să înţelegeţi pe ce sunt cheltuite taxele şi impozitele locale pe care le plătiţi şi din care se finanţează activitatea Poliţiei Locale Ploieşti.

Doamna director general GHEORGHE CARMEN DANIELA, debordând de competenţă profesională, sfătuită de juristele sale dragi cu o vastă experienţă în domeniu, în frunte cu erudita MOCANU ISABELA, toate cu hormonii vraişte, l-a numit pe poliţistul local CRĂCIUN LAURENŢIU(referent clasa a III-a) în funcţia de înlocuitor la conducerea Biroului nr. 3 – Ordine publică, cu atribuţii de coordonare în lipsa şefului de birou. Actul este complet ilegal şi abuziv. Au reclamat atât ceilalţi poliţişti din birou, cât şi Sindicatul PRO LEX.

Ba, mai mult, cazul a fost sesizat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), care, prin adresa nr. 68795/ 31 ianuarie 2017 a confirmat ilegalitatea comisă de conducerea Poliţiei Locale Ploieşti:

„… atribuţiile funcţionarilor publici de conducere nu pot fi  exercitate de funcţionari publici numiţi în clasele a II-a şi a III-a”.

„ … funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie, astfel că un referent nu poate exercita acţiuni de coordonare, îndrumare şi control…”

       Sub semnătura doamnei preşedinte XENIA TEODORESCU, adresa ANFP a precizat că o asemenea delegare de atribuţii, chiar şi pe o perioadă scurtă, nu esteprevăzută de legislaţia actuală, inserarea acestora în fişa postului lui CRĂCIUN LAURENŢIU SEBASTIAN urmând a fi înlăturată, contrar „Agenţia îşi va exercita dreptul de tutelă administrativă…”

       Bănuind că talibanii de la conducerea Poliţiei Locale Ploieşti sunt cam tari de cap şi au o îndărătnicie de catâri, pe data de 06 februarie 2017, ANFP Bucureşti a iniţiat un nou demers pentru reintrarea în legalitate.

       Ţi-ai găsit! Imediat a urmat retorsiunea şi, într-un superb acces de isterie asezonat cu mişcări balice, conducerea acestei sinecuri de tip „serviciu public local” i-a trimis în faţa Comisiei de disciplină pe „disidenţii” care au reclamat situaţia abuzivă şi ilegală, poliţiştii locali FRĂŢILĂ VICTORIA şi DRAGOMIR MARIUS CONSTANTIN. Ca să se înveţe minte, ’tu-le mama lor !!, ca altădată să nu mai conteste deciziile tembele ale „doamnei directoare”.

Doar în treacăt să mai spunem că secretara acestei marote a directorilor Poliţiei Locale, numită Comisia de disciplină, este, de dată recentă, ŢURLOIU RALUCA, fina procurorului Zdreanţă, alis „Portocală, să moară mama”, „pretenul” doamnei GHEORGHE, cu care şpriţuia după percheziţia făcută în biroul fostului director general, TOADER CRISTINEL.

Un alt exemplu, este cel al politistului local, Gabriel Tarteata, membru in sindicatul Pro-Lex.

Acesta este chemat in aceasta saptamana in fata comsiei de disciplina tot pe niste probe fabricate. Initial, o colega cunoscuta ca fiind in sfera de prietenie a unui membru din conducerea Politiei Locale Ploiesti (a doamnei urmarite penal, Carmen Gheorghe) a efectuat un referat cu un continut fals despre comportamentul acestuia. Deoarece, fiind prosti acesti mafioti si realizand ca, din referatul initial nu se dadea posibilitatea ca reclamanta sa aiba martori mincinosi, s-a refacut referatul shimbandu-se continutul si sensul. (Atasam cele doua referate). 

       Partea şi mai interesantă este că cei trei funcţionari sunt membri ai Sindicatului „PRO LEX” astfel că, prin această manevră jegoasă, de o rară subtilitate şi fineţe, pecare am mai întâlnit-o doar la aparatul de partid de dinainte de 1989 (când dorea să închidă gura vreunui răzvrătit care critica conducerea de partid şi de stat”), conducerea penală a Poliţiei Locale Ploieşti loveşte şi în această organizaţie sindicală care îi stă ca un ghimpe în coaste. Vă precizăm, ca să pricepeţi şi mai în profunzime care sunt patimile şi interesele, pe acolo şi prin Primărie (unde Primarul are consilier personal un fost ofiţer SRI), că sindicatul este condus de mr. SRI în rezervă FLOREA DANIEL, şef Birou Evidenţa Persoanei, adică exact acelaşi om care i-a dat multă glorie până şi temutului şi vestitului general cu trei stele Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, până s-a dus dracului şi ăsta. Ei, ne-aţi înţeles ce-am vrut să spunem? Că mai mult nu ne permite regulamentul!!

       Aşa că miza locală fiind crescută, noi rămânem, totuşi, în aşteptarea soluţiilor în cele 6 (şase) dosare penalestrânse gospodăreşte de GHEORGHE DANIELA CARMENşi VAIDA ADRIAN (câte trei de fiecare, frăţeşte), iar până atunci (avem timp, pentru că „organele” se cam mişcă în reluare!), ne tot întrebăm, ca o revenire la cele spuse în preambulul articolului, care este cauza instalării orbului găinii la primarul ADRIAN DOBRE, de nu vede tinichelele legate de coada personală a acestor directori din subordine, pe care le trage după ei, zăngănind rușinos, prin toată instituția.

În final, aşa cum am mai procedat şi în alte materiale, oferim şi acum o scurtă consultanţă juridică gratuită pentru domnul primar, temându-ne că acesta este complet neimplicat în combaterea abuzurilor şi ilegalităţilor semnalate deoarece crede că nu ar avea competenţă (nu pentru că ar fi incompetent, fiind o mare diferenţă!):

1. Conform art. 61 alin (5) din legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Primarul conduce serviciile publice locale”, în baza art. 63 lit. a) din aceeaşi lege,“coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local”, iar în temeiul lit. e) numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local”. 

2. Art. 15 din HG 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a politiei locale zice, domnule primar, că (1) Şeful poliţiei locale işi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului.”  

3. Potrivit art. 1, alin (2) din Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, Poliția locală își desfășoară activitatea pe baza principiilor: legalității, încrederii, previzibilității, proximității și proporționalității, deschiderii și transparenței, eficienței și eficacității, răspunderii și responsabilității, imparțialității și nediscriminării.” (sanchi!)

Deci, ne mişcăm şi noi mai cu talent, domnule DOBRE?

A, să nu-l uităm pe domnul consilier personal, profesor, colonel SRI în rezervă, PRUNĂ: Ce dracu, măi Eugen, te-ai ramolit de tot? Unde-ţi este „zvâcul” de altădată?!! Nu ne face să credem altceva, că doar tu eşti un caracter de bronz! Îţi dezamăgeşti foştii subordonaţi?

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img