Chinez omorât de poliţie la Paris

Un chinez a fost omorât la Paris iar Beijing-ul somează Franţa să îi protejeze cetăţenii. Ministerul de Externe din Paris a răspuns imediat: ‘ protejarea acestora este o prioritate!’, transmite RFI.

Moartea unui cetăţean chinez, în vârstă de 56 de ani, victimă a unui tir al poliţiei, s-a transformat într-o chestiune diplomatică. China a cerut Franţei să garanteze securitatea şi drepturile cetăţenilor chinezi aflaţi în Hexagon. In plus, să facă lumină în acest caz cât mai repede.

Responsabili ai ministerului chinez de Externe s-au întâlnit cu reprezntanţi ai ambasadei Franţei în China, pentru a le prezenta toate aceste cereri în mod oficial. La Paris, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei franceze a precizat, într-o conferinţă de presă că în ultimele luni au fost luate măsuri pentru a găzdui în cele mai bune condiţii şi în securitate cetăţenii chinezi.

Duminică seară, un poliţist a încercat să aplaneze un conflict familial, într-un apartament aflat în arondismentul 19 din Paris. Angajaţi ai Ministerului de Interne au bătut la uşa acestui apartament. Cel care a deschis, un bărbat cetăţean chinez, a dorit să agreseze un poliţist iar colegul acestuia a tras un tir de foc în încercarea de a-l proteja. Cetăţeanul chinez a decedat. Varianta poliţiştilor este infirmată de avocatul familiei care susţine că poliţia a început să tragă fără nicio somaţie prealabilă şi că oricum, în apartament nu se înregistrase niciun conflict familial.

Luni seară, 150 de oameni s-au adunat în faţa comisariatului aflat în apropierea apartamentului victimei. S-au înregistrat incidente iar 35 de persoane au fost reţinute. Trei poliţişti au fost răniţi lejer iar o maşină de poliţie incendiată. Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe a făcut apel la calm.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prefectul USR de Timiș, abonat la contracte pe bani publici

    Paul Finta a devenit prefect al județului Timiș pe...

    Fiica lui Gaddafi pe primul într-un sondaj privind viitorul lider al Libiei

    Aisha, fiica fostului lider libian Muammar Gaddafi, s-a clasat...

    Rusia susține că nu există cazuri de ciumă in Irkutsk

    Autoritățile ruse au informat marți Organizația Mondiala a Sănătății...

    Oficial din Ministerul român al Energiei: Ne așteptăm la prețuri record la electricitate în UE

    România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate...

    Ruinele unei comunități înghițite de ape în timpul regimului comunist devin atracție turistică

    Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze...

    Articole relationate

    Categorii populare