UE taie din fondurile pentru țările est europene, printre care și România, pentru a crește bugetul pentru migranți

Statele Uniunii Europene au aprobat luni propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe anul 2017, proiect care prevede reducerea fondurilor alocate statelor europene mai puţin dezvoltate şi creşterea bugetului pentru securitate şi gestionarea migraţiei, scrie Reuters conform Mediafax.

Propunerea Comisiei Europene de sporire a fondurilor pentru gestionarea crizei imigranţilor a fost pe deplin susţinută de guvernele statelor membre. Astfel, bugetul pentru migraţie şi securitate pe anul 2017 va creşte cu aproape 25% în comparaţie cu cel de anul acesta, se afirmă într-o notă a Consiliului Guvernelor UE.

Bugetul pentru migraţie se va ridica anul viitor la 5,2 miliarde de euro, fondurile urmând a fi folosite pentru consolidarea frontierelor externe, redistribuirea solicitanţilor de azil şi integrarea migranţilor, în timp ce 2,2 miliarde de euro ar urma să fie folosite pentru acţiuni în afara Blocului comunitar care au drept scop să abordeze cauzele imigraţiei.

Pentru a compensa cheltuielile mai mari cu privire la migraţie şi stimularea creşterii economice, UE a convenit să reducă cheltuielile cu alte programe şi să reducă fondurile destinate regiunilor mai puţin dezvoltate ale Blocului, marea majoritate aflate în partea de est.

Ţările din estul Uniunii Europene, principalele beneficiare ale fondurilor pentru dezvoltare, se tem că această decizie ar putea deschide calea pentru reduceri şi mai mari în următorii ani, au afirmat mai mulţi diplomaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare