« Este clar că Belarus mai are de făcut un drum lung până să-şi îndeplinească angajamentele democratice » notează în comunicatul său şeful misiunii de observatori OSCE prezenţi la Minsk. Nu la fel de gri se vede situaţia şi de la Berlin. « Realegerea lui Alexandre Lukaşenko a avut loc fără surprize şi fără represiune cum se întâmpla în trecut » notează şeful diplomaţiei germane. Frank-Walter Steinmeier îşi doreşte aşadar ca de comun acord cu colegii săi europeni să stabilească un calendar precis de « modificare sau chiar de ridicare » a sancţiunilor impuse de patru ani de zile, din 2011, regimului belarus. 170 de persoane şi circa 20 de entităţi – printre care însuşi preşedintele statului – sunt pe o listă « neagră » ce-i privează pe respectivii de vize în UE. Deasemeena bunurile lor eventuale aflate într-una din cele 28 de state membre ale UE sunt îngheţate. Nu pentru multă vreme însă de acum încolo.
Bruxelles a decis în fapt încă înainte de derularea scrutinului de duminică să ridice treptat sancţiunile, în două etape. Mai întâi, la sfârşitul acestei luni s-a decis déjà formal prelungirea lor cu 4 luni dar imediat ele vor fi suspendate. In februarie anul viitor cei 28 vor hotărâ ridicarea definitivă a acestora.
Cum se explică această bunăvoinţă europeană ?
Alexandre Lukaşenko a ştiut foarte bine să utilizeze în scopuri personale criza din Ucraina. El s-a impus ca un mediator între Rusia şi Uniunea europeană şi chiar a găzduit la Minsk nişte discuţii de pace între Kiev şi separatiştii pro-ruşi, negocieri soldate şi rămase în vocabular dealtfel ca « acordurile de la Minsk 1 şi 2 ».
In fine alegerile de duminică s-au derulat fără probleme, nu au avut loc arestări. Doar trei contra-candidaţi necunoscuţi s-au opus lui Lucaşenko, principalii opozanţi chemând la boicotarea alegerilor. Cu toate acestea, potrivit cifrelor oficiale, 87 la sută din electorat a venit la urne. E adevărat că pentru a mări participarea – o cerere a UE – autorităţile deschiseseră scrutinul prin corespondenţă încă de marţea trecută. In fine, tot pentru a răspunde favorabil unei cerinţe europene, Lucaşenko îi eliberase din puşcării în august pe ultimii prizonieri politici.
Iată deci cum se explică cum de cel care era până nu demult descris drept « ultimul dictator din Europa » a redevenit frecventabil în ciuda scorului sovietic cu care a fost reales pentru un al 5-lea mandat. SI în ciuda apelurilor lansate de recent premiata Nobel pentru literatură. « Regimul Lukaşenko este o dulce dictatură iar şeful ei este un om care nu merită încrederea cuiva » spunea Svetlana Alexievici, de origine belarusă.
