UE dă bani Ucrainei dacă „luptă împotriva corupției”

Premierul ucrainean Denis Şmîhal a declarat vineri că, de la începutul invaziei ruse şi până în prezent, Ucraina a primit 23 de miliarde de dolari (22,24 miliarde de euro) sub formă de ajutor internaţional, transmite EFE conform Agerpres.

„Ucraina simte sprijinul ferm al lumii în lupta noastră pentru libertate şi independenţă”, a declarat premierul ucrainean, care l-a primit vineri la Kiev pe vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Din cele 23 de miliarde de dolari, 4,8 miliarde de dolari (4,6 miliarde de euro) provin de la Uniunea Europeană, iar 8,5 miliarde de dolari (8,2 miliarde de euro) au fost furnizate de SUA, a adăugat el, citat de agenţia Interfax.

Potrivit lui Şmîhal, aceste fonduri au fost folosite pentru a finanţa, între altele, plata salariilor funcţionarilor, plata pensiilor, burselor şi a ajutoarelor de stat.

„Anul viitor sprijinul ţărilor aliate şi ale instituţiilor financiare internaţionale va fi de mare importanţă pentru noi”, a subliniat premierul ucrainean.

În perspectiva anului 2023, Kievul se bazează să primească ajutoare din partea UE în valoare de 18 miliarde de euro, suficient pentru a acoperi deficitul bugetar în privinţa cheltuielilor care nu au legătură cu apărarea ţării.

Dombrovskis a menţionat că o primă tranşă ar putea fi deblocată în ianuarie 2023, dar a amintit că programul de asistenţă macrofinanciară este condiţionat de mai multe aspecte, între care buna guvernare şi lupta împotriva corupţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    O româncă din Herța, mesaj disperat către Nicușor

    Zorile Bucovinei din Cernăuți a publicat apelul disperat al...

    USR îi declară război lui Nicușor după numirile din Justiție

    USR a transmis într-un comunicat de presă că numirile...

    Premierul spaniol cere suspendarea acordului de asociere UE-Israel

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut astăzi Uniunii Europene...

    UE, lider în importurile de produse pescărești rusești

    Uniunea Europeană rămâne unul dintre principalii importatori de produse...

    Casa Albă: Trump va discuta cu Rutte retragerea SUA din NATO

    Președintele Donald Trump se va întâlni miercuri, 8 aprilie,...

    Articole relationate

    Categorii populare