Tribunalul Constituţional al Poloniei: CEDO nu are dreptul să se pronunțe în speţe legate de numirile judecătorilor polonezi. Părți din Convenția pentru Drepturile Omului sunt incompatabile cu Constituția poloneză

Tribunalul Constituţional al Poloniei a emis miercuri o decizie în care neagă dreptul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a se pronunţa în speţe legate de numirile judecătorilor polonezi şi consideră ca fiind incompatibile cu Constituţia poloneză părţi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, relatează agenţiile AFP şi Reuters conform Agerpres.

”Articolul 6 al Convenţiei (…), în măsura în care include Tribunalul Constituţional în definiţia sa a unei instanţe, nu este compatibil” cu Constituţia Poloniei, motivează preşedinta Tribunalului Constituţional al Poloniei, Julia Przylebska.

Este ”o zi mare pentru statul de drept şi suveranitatea poloneze”, a transmis pe Twitter ministrul adjunct polonez al justiţiei, Sebastian Kaleta, salutând ”oprirea unei noi tentative ilegale de interferenţă externă în sistemul (judiciar) polonez”.

”Curtea Constituţională se debarasează de o hotărâre a CEDO care încalcă sistemul nostru” judiciar, a adăugat Kaleta. Hotărârea Tribunalului Constituţional al Poloniei vine în urma unei solicitări din partea Ministerului Justiţiei polonez de a se pronunţa asupra unui verdict prin care CEDO a considerat ilegală modalitatea de numire a judecătorilor în cadrul Tribunalului Constituţional polonez.

Anterior, într-un verdict separat, CEDO a considerat de asemenea ilegală noua cameră disciplinară creată în cadrul Curţii Supreme poloneze. Crearea acestei camere disciplinare a agravat conflictul dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema statului de drept, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a emis o hotărâre prin care cere Varşoviei să suspende activitatea acestei camere.

Această hotărâre a fost considerată neconstituţională de Tribunalul Constituţional polonez, care a contestat implicit întâietatea dreptului UE asupra celui al statelor membre şi a iritat astfel şi mai mult Bruxellesul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare