Tranzacție istorică pe piața berii: AB InBev preia SABMiller pentru 112 miliarde de euro

Primii doi mari producători mondiali de bere au anunțat miercuri încheierea unui acord oficial privind preluarea grupului britanic SABMiller de către rivalul belgiano-brazilian Anheuser-Busch InBev, o tranzacție evaluată la 112 miliarde de euro, transmite AFP, conform Agerpres.

Dacă va fi aprobată de autoritățile de reglementare și acționarii celor două companii, această tranzacție va aduce laolaltă mărcile de bere americană Budweiser și belgiană Stella Artois, aparținând grupului AB InBev, cu mărcile de bere italiană Peroni, cehă Pilsner Urquell și olandeză Grolsch ale grupului britanic SABMiller. În plus, aceasta va fi cea de-a treia mare tranzacție realizată vreodată, susține firma de consultanță Dealogic.

‘Prin unirea forțelor noastre, vom forma una din principalele companii mondiale în domeniul bunurilor de consum’, a declarat directorul general de la AB InBev, Carlos Brito.

Împreună, AB InBev și SABMiller vor produce aproape 60 de miliarde de litri de bere pe an, adică de trei ori mai mult decât actualul număr trei mondial, grupul olandez Heineken, și vor vinde o treime din toate berile comercializate la nivel global, de la marca mexicană Corona, la marca australiană Foster și cea chineză Snow, cea mai vândută marcă de bere din lume.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare