Tariful mediu pe RCA a crescut cu peste 15% după falimentul Astra Asigurări

Prima medie pentru poliţele de răspundere civilă auto a crescut cu peste 15% după dispariţia din piaţă a companiei Astra Asigurări, unul dintre principalii asigurători RCA, fapt care ar însemna practic o majorare a subscrierilor pe acest segment cu circa 260 mil. lei, până la finalul anului. Companiile de asigurări au vândut poliţe auto obligatorii în valoare de1,7 mld. lei în prima jumătate a acestui an, iar în condiţiile majorării tarifului mediu ar putea închide anul cu afaceri de peste 3 mld. lei din RCA, scrie Ziarul Financiar.

Brokerii de asigurări spun că au semnalat o creştere semnificativă a tarifelor pe segmentul transportatorilor, unde o poliţă a ajuns în prezent să fie de două-trei ori mai scumpă.

„Tarifele au crescut pentru că a fost loc şi s-a putut. Falimentul Astra a fost speculat, a fost practic momentul oportun. Mi se pare exagerată creşterea tarifelor pentru transportatori, unde cel mai mic tarif s-a dublat în trei luni. Nu poţi creşte tarifele atât de mult într-un interval atât de scurt (…) Într-adevăr daunele sunt mari, dar daunalitate mare era şi înainte. Consecinţa va fi că firmele nu îşi vor mai înamtricula camioanele în România. Se vor muta în Bulgaria, cel puţin firmele cu flote mari“, a explicat Viorel Vasile, managing partner al brokerului Safety. El spune că se aşteaptă ca tarifele să crească în continuare în cazul camioanelor, deoarece competiţia nu este foarte mare pe acest segment, aşa cum este în cazul autoturismelor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare