spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeTitus Corlățean, argumente juridice pentru Legea Trianon

Titus Corlățean, argumente juridice pentru Legea Trianon

-

Postez mai jos argumentele juridice (Amicus curiae) pe care le-am transmis Curții Constituționale în cadrul procedurii de examinare a contestației depuse de președintele Klaus Werner Iohannis împotriva Legii de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon, adoptată pe data de 13 mai 2020, cu o largă majoritate, de Parlamentul României. Reamintesc faptul că, la data de 15 iulie 2020, Curtea Constituțională a respins contestația președintelui Klaus Werner Iohannis și a declarat constituțională Legea de declarare a zilei de 4 iunie ca Zi a Tratatului de la Trianon, a scris pe facebook senatorul PSD Titus Corlățean.

- Reclama -

AMICUS CURIAE

- Advertisement -

referitor la obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Președintele României privind  dispozițiile Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon 

Ca inițiator al propunerii legislative pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, care a fost adoptată de membrii Parlamentului României cu o largă majoritate, ceea ce arată unitatea de voință politică a reprezentanților națiunii române  pentru marcarea solemnă a acestei zile ca zi a Tratatului de la Trianon, vă prezint  câteva observații pe marginea criticilor de neconstituționalitate aduse de Președintele României legii respective, critici pe care le consider total neavenite și în dezacord cu poziția și rolul Președintelui în arhitectura constituțională a statului român, precum și cu spiritul tradițiilor democratice ale poporului român, ridicate la rang de normă constituțională în art.1 alin.(3) din Legea fundamentală.Am arătat în Expunerea de motive a propunerii legislative că ”Tratatul de la Trianon a însemnat nu doar consfințirea juridică a revenirii Transilvaniei la Patria Mamă, România, ci și confirmarea drepturilor politice și civile ale românilor, care constituiau populația majoritară în acest teritoriu”. În aceeași expunere, am precizat că ”Tratatul de la Trianon constituie un document politic și juridic de o importanță deosebită pentru națiunea română și un element esențial al realității geopolitice actuale la nivel european”.  Cele două texte citate conturează întreaga filozofie a inițiativei legislative, însușită, așa cum am precizat, de larga  majoritate a spectrului politic din Parlamentul României.Actul normativ dedus controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională nu este singular. El face parte dintr-un grup numeros de legi votate de Parlament și promulgate de Președintele României, prin care sunt marcate la nivel național, între altele, evenimente istorice, valori ale identității și spiritualității naționale, ca și cele ale minorităților naționale, și al căror conținut normativ este foarte asemănător. Pentru a exemplifica această afirmație și a înlătura orice suspiciune de subiectivitate, solicit judecătorilor constituționali să compare conținutul art.2 alin.(1) și alin.(2), precum și art.3 alin.(2) din Legea pentru declararea  zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, cu art.2 din Legea nr.279/2015 pentru instituirea Zilei Limbii maghiare, promulgată de Președintele Klaus Werner Iohannis prin Decretul nr.833/2015. Plenul Curții Constituționale va constata că textele normative sunt practic identice!Tocmai de aceea, mi se pare cu atât mai distonantă critica de neconstituționalitate adusă de Președintele României legii care face obiectul Dosarului nr.678A/2020, în timp ce o lege cu conținut normativ, practic similar, este promulgată și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.Criticile formulate de Președintele României sunt structurate pe câteva paliere:- legea are ”caracter pur enunțiativ”, fără ca obiectul de reglementare al acesteia să fie determinat în mod clar; datorită caracterului declarativ al dispozițiilor legale criticate, legea este lipsită de efecte juridice, iar sfera sa de reglementare ”este de esența unei declarații politice a Parlamentului”, sau intră în sfera de reglementare a autorităților administrației publice centrale, ceea ce ar justifica intervenția normativă printr-un act de nivel secundar, executiv/administrativ;- legea nu reglementează relații sociale generale, aceasta având caracter individual;- scopul legii criticate nu este unul individualizat, precis delimitat, întrucât nu rezulta cu claritate care este interesul social general vizat.Ceea ce frapeaza la aceste ”observații legislative” este efortul de imaginație al Președintelui României de a găsi și repeta, cu cuvinte și expresii schimbate, argumentele care să-i susțină  criticile și să le confere o haină juridică. În realitate, criticile aduse legii pe motiv că ar conține dispoziții declarative (sau, într-o altă exprimare a semnatarului sesizării, ”pur enunțiative”) sunt reflecții de oportunitate și nu critici de neconstituționalitate.   Ca membru al Senatului României și fost membru al Guvernului, am experiența necesară pentru a face distincție între voința normativă a Parlamentului de a institui prin normă general-obligatorie, aflată în consens cu voința națională, cadrul juridic de organizare la nivel național și local, de manifestări cultural-educative și științifice pentru conștientizarea semnificației și importanței unui eveniment istoric determinat și, respectiv, o declarație politică. Remarca Președintelui României, potrivit căreia sfera relațiilor sociale reglementată de legea criticată ar fi mai potrivită unei declarații politice a Parlamentului, decât unei legi, este o modalitate directă de limitare a funcției legislative a Parlamentului și o încălcare a dispozițiilor art.61 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.Este inadmisibil ca într-un stat de drept,  Președintele republicii, ca organism de vârf al puterii executive, să aprecieze că Parlamentul nu ar trebui să legifereze în anumite domenii de activitate, ci să se limiteze la exprimarea unor opinii sau declarații politice. Curtea Constituțională, în calitate de garant al supremației Constituției are nu numai competența, ci și datoria să sancționeze acest comportamentul neconstituțional al Președintelui României și să blocheze excesul de putere al acestuia. Dacă Curtea Constituțională nu sancționează limitarea de către Președinte, a prerogativelor puterii legislative a Parlamentului, judecătorii constituționali se pot aștepta ca Președintele României să le conteste în viitor atribuțiile ce le-au fost conferite de Constituție. Legea supusă controlului anterior de constituționalitate nu are caracter individual, așa cum susține Președintele României, ci este un act cu aplicabilitate generală și repetabilă în succesiunea temporală. Destinatarii principali ai legii sunt Camerele legislative, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, instituțiile publice, partide politice, organizații guvernamentale etc. Beneficiarii legii sunt promoțiile succesive de elevi și studenți, tinerii în general, cărora Parlamentul se adresează prin norme primare în virtutea funcției sale educative și ca reprezentant suprem al națiunii. Relațiile sociale reglementate prin voința normativă a Parlamentului sunt diverse și formează baza unor realități și raporturi juridice certe, în care părțile au drepturi și obligații precise.Afirmația Președintelui, conform căreia din legea criticată ”nu rezultă cu claritate care este interesul general vizat” este o afirmație gravă și nefundamentată. Din expunerea de motive rezultă cu claritate însemnătatea fundamentală a acestei legi, care consacră și onorează o simbolistică națională fundamentală pentru națiunea română. Onorarea jertfei armatei române, prin arborarea la 4 iunie a drapelului național și depunerea de coroane de flori la cimitirele sau monumentele dedicate soldaților din Primul Razboi Mondial, de pe toată întinderea țării, reprezintă un interes social și național general, extrem de clar. Onorarea istoriei neamului și transmiterea unui mesaj evident pentru tinerele generații reprezintă un alt interes social general avut în vedere de Parlament atunci când a dezbătut și adoptat legea criticată.Urmând logica sesizării transmise Curții Constituționale pentru a exercita un control anterior de constituționalitate asupra Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, ar trebui supuse aceluiași control, un număr semnificativ de legi adoptate de Parlamentul României, promulgate de Președinte, inclusiv de  Președintele în funcție si intrate in vigoare, care statuează anumite zile ca fiind zile ale limbii materne ale unor minorități naționale în România. Un exemplu la care ne-am referit deja este Legea nr.279/2015 pentru desemnarea zilei de 13 noiembrie ca Zi de sărbătoare a limbii maghiare. Prin Legea nr.130/2014, la 28 septembrie se sărbătorește Ziua limbii cehe, Legea nr.256/2010 instituie ziua de 13 decembrie ca Zi a limbii tătare, iar ziua de 8 decembrie este instituită prin Legea nr.214/2018, ca  Zi a limbii macedonene.Iată, așadar, câteva exemple de acte normative adoptate de Parlament care au, în aprecierea eronată a Președintelui României, un caracter enunțiativ, deși reglementează raporturi și interese sociale generale sau specifice unor categorii mai restrânse de cetățeni, așa cum este cazul minorităților naționale. Aceste reglementari cu caracter aparent enunțiativ, declarativ au fost realizate nu prin acte administrative sau sub forma unor declarații politice ale Parlamentului, ci prin legi adoptate de Parlament si promulgate de Președinte.Parlamentul României a adoptat alte numeroase legi prin care și-a exprimat voința de marcare și sărbătorire fie a unor tradiții, fie a unor profesii sau personalități ale culturii naționale (Legea nr.66/2019 privind instituirea zilei de 11 martie ca Ziua națională a Meseriilor ; Legea nr.23/2017 privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua națională a pădurilor; Legea nr. 350/2018 privind instituirea zilei de 14 septembrie – Ziua națională a constructorului; Legea nr.305/2015 privind declararea zilei de 19 februarie ”Ziua Brâncuși”; Legea nr. 238/2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie ca Ziua Culturii Naționale; Legea nr.79/2019 privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei si a vinului românesc).O altă critică de neconstituționalitate adusă legii, asupra căreia Curtea Constituțională urmează să se pronunțe, se referă la așa zisul ”obiect ambiguu al legii”, datorită căruia nu se pot determina care sunt relațiile sociale reglementate. Și mai grav, Președintele consideră că ”scopul reglementării, imprecis determinat, riscă să rămână neatins, întrucât organizarea respectivelor manifestări poate fi de natură să dea naștere unor evenimente contrare celor urmărite de legiuitor”. Este evident pentru oricine că aceste aprecieri sunt observații de oportunitate și nu critici de neconstituționalitate.Este total nejustificată din punct de vedere juridic critica de neconstituționalitate adusă de Președintele României, dispozițiilor art.3 alin.(1) din lege, potrivit cărora obligația legală ce revine Guvernului și autorităților administrației publice centrale și locale de a arbora drapelul național în ziua de 4 iunie, contravine  prevederilor art.3 al Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Argumentul pe care se bazează critica de neconstituționalitate adusă prevederilor art.3 alin.(1) din lege, este art.3 din Legea nr.75/1994, care enumeră limitativ cazurile în care se poate arbora temporar drapelul național, între acestea nefigurând și obligația impusă de Parlament autorităților și instituțiilor publice la care se face referire în art.3 alin.(1) din legea aflată sub controlul jurisdicțional al Curții Constituționale. Critica este nefondată. Legea nr.75/1994 prevede în art.3 că drapelul național se arborează, între altele, ”cu ocazia festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter local, național și internațional, în locurile unde acestea se desfășoară”, ipoteză în care se încadrează și obligația legală prevăzută în art.3 alin.(1) din legea  a cărei constituționalitate este contestată.Menționăm în acest sens o serie de precedente legislative pe această linie, precum Legea nr. 230 din 9 decembrie 1998 pentru proclamarea „Zilei solidarității naționale împotriva dictaturii”, dar și Legea nr. 36 din 27 martie 2017 pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională, care statuează în articolul unic la alineatul 2 al primului act normativ și respectiv la articolul 2 al celei de-a doua legi menționate măsurile necesare pentru arborarea drapelului României.În fine, este nefundamentată și critica potrivit căreia ”prin legea dedusă controlului de constituționalitate, prevederile legii nr.41/1994 referitoare la obiectul de activitate al celor două servicii publice (Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune) sunt modificate implicit, ceea ce ar atrage după sine, caracterul organic al legii, or aceasta a fost votată ca lege ordinară. Critica formulată de Președintele României este infirmată chiar de Curtea Constituțională care a decis că ”o normă de natura legii ordinare nu devine o normă de natura legii organice doar pentru faptul că este cuprinsă într-o asemenea lege, caracterizarea sa ca fiind ordinară sau organică rezultând din obiectul reglementării” (Decizia nr.785/2014, para. 28 și 29). Decizia Curții Constituționale menționată face referire la domeniu legii organice al legii supuse controlului (declarată organică în ansamblu, dar care are incluse și dispoziții de natură juridică ordinară), statuând faptul că anumite dispoziții din reglementarea legislativă, care sunt ordinare, pot fi modificat separat prin lege ordinară, ceea ce este cazul în speța supusă prezentului control de constituționalitate. Menționăm o serie de precedente privind stabilirea prin lege ordinară a unor dispoziții privind obligația sau posibilitatea transmiterii de emisiuni ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune cu privire la evenimentele organizate în Zilele consacrate de o serie de legi, promulgate de Președinte: Legea care instituie Ziua Culturii Naționale – art. 3; Lege pentru instituirea Zilei limbii maghiare art. 2 alin. 3 (legile prevăd că au fost adoptate în baza art. 75 și 76 alin. 2 Constituție – lege ordinară), la fel Legea pentru instituirea Zilei limbii macedonene art. 2 alin. 3 etc.Voi expune în încheiere, câteva argumente de ordin istoric, juridic și politic, care scot în evidență semnificațiile Tratatului de la Trianon.La 4 iunie 2020 România marchează Centenarul de la semnarea  Tratatului de pace de la Trianon. Este o pagina esențială a istoriei națiunii române, care a îmbrăcat forma unui tratat de pace încheiat de 16 Puteri Aliate si Asociate, între care și România, cu Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Prin conținutul acestui tratat de pace, Marile Puteri recunoșteau Unirea Transilvaniei (și a părții răsăritene a Banatului) cu Romania, respectiv voința românilor exprimată la 1 Decembrie 1918 si respectiv Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia.Tratatul de la Trianon a consacrat realizarea dreptului la autodeterminare al națiunilor din Dualitatea Austro-Ungara, potrivit principiului consacrat internațional de Președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson. A fost cazul românilor majoritari din Transilvania, dar și al altor națiuni, precum cehii și slovacii, sârbii, croații si slovenii, ceea ce a permis apariția si recunoașterea unor state noi, independente, inclusiv a statului ungar.Pentru România, Tratatul de pace menționat a însemnat in primul rand recunoașterea politică si juridică internațională a Unirii Transilvaniei cu Patria Mama, dar si confirmarea legitimității drepturilor politice si civile ale românilor, care constituiau populația majoritară în acest teritoriu, drepturi de care românii nu au beneficiat anterior în Imperiul Austro-Ungar.”Ziua de 4 iunie 1920 a devenit posibilă pentru națiunea romana în primul rând datorita eroismului excepțional si jertfei armatei române pe câmpul de bătălie din Primul Război Mondial. Arhivele militare indica aproximativ 850 000 de soldați români căzuți în Primul război Mondial, a căror jertfa a permis armatei române să figureze între Puterile Invingătoare si a deschis calea recunoașterii internaționale, ca armata a unei Puteri Invingătoare, nu învinse in război, pentru recunoașterea internațională politică si juridică a unirii Transilvaniei cu Romania la 4 iunie 1920. Titus Corlățean, Vicepreședinte al Senatului României, Președintele Departamentului de politică externă al PSD

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img