Aladin GEORGESCU: “ABUZURILE PREFECTULUI DE MEHEDINȚI BLOCHEAZĂ CONDUCEREA SPITALULUI JUDEȚEAN DIN DROBETA TURNU SEVERIN”

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, acuză o serie de abuzuri ale prefectului de Mehedinți, Cristinel Pavel, care ar fi blocat conducerea de la nivelul Spitalului Județean de Urgență, unde în trei săptămâni a atacat două dispoziții ale președintelui CJ prin care au fost numiți manageri interimari, încălcând astfel Constituția.

DECLARAȚIA PREȘEDINTELUI CONSILIULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI, ALADIN GEORGESCU: 

“Sunt deja trei săptămâni de când la nivelul conducerii Spitalului Județean de Urgență, prefectul de Mehedinți menține o situație anormală și alimentează tensiunea prin repetate abuzuri în serviciu.

Deși Codul Administrativ și Constituția nu-i permit să atace dispozițiile președintelui Consiliului Județean, a comis deja două astfel de abuzuri. A atacat în contencios administrativ dispozițiile subsemnatului, de numire a doctorului Radu Iman, respectiv cea de numire a doctorului Constantin Păsărin în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin.

I-am tot transmis să citească legile! Dacă nu vrea, să afle că tocmai președintele Klaus Iohannis a contestat la Curtea Constituțională, legea care ar fi permis prefecților să verifice dispozițiile președinților de Consilii Județene. S-a întâmplat în 2015, când Curtea Constituțională a admis contestația președintelui din simplul motiv că un astfel de demers este împotriva Legii Fundamentale, Constituția României. 

Mai exact, la articolul 123, aliniatul 5, din Constituţie se prevede expres că „Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal”, nu și actele președintelui Consiliului Județean. Aceeași prevedere este și în Codul Administrativ adoptat în 2019.

Oameni buni, ce caută în funcția de prefect un individ care comite abuz după abuz în câteva luni de la numirea în funcție de către PNL?! 

Să amintesc și faptul că a pierdut în instanță procesul prin care a atacat hotărârea Consiliului Județean Mehedinți  de repartizare a cotelor provenite din impozitul pe venitul estimat către primării, a făcut recurs peste termenul legal și ține banii blocați când administrațiile au atâta nevoie de ei?!

La fel cum a procedat cu primăriile, blochează acum și Spitalul Județean de Urgență la nivelul conducerii. Asta, în condițiile în care suntem la nivel național, într-o situație deloc normală din punct de vedere medical, iar cei numiți de subsemnatul în funcția de manager sunt profesioniști incontestabili care pot gestiona lucrurile în cele mai bun mod!

În ceea ce privește solicitarea de a pune în aplicare ordinul ministrului sănătății, vă aduc la cunoștință că potrivit art. 190, alin. 4 din Codul Administrativ actualizat, “președintele consiliului județean asigură respectarea Constituției, punerea în aplicare a Decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului a hotărârilor consiliului județean și a altor acte normative.” Ordinul ministrului este un act administrativ cu caracter individual și nu atrage nicio obligație din partea președintelui Consiliului Județean Mehedinți de a-l pune în aplicare.

Domnule prefect, lăsați maimuțărelile pe Facebook și respectați Constituția prin natura funcției pe care ați primit-o!

Da, eu sunt Aladin Gigi Georgescu, avocatul de la Vânju Mare cum obsesiv repetați. Tocmai pentru acest lucru, nu îmi permit să calc în picioare legea, ceea ce pentru dumneavoastră a devenit o obișnuință!

Am 14 ani de practică în avocatură și nu mi-a aranjat partidul nicio funcție publică, așa cum s-a procedat în cazul dumneavoastră la INS, Consiliul Concurenței și chiar Prefectura Mehedinți.”