„Islamiștii vor să reducă la tăcere muzica, așa cum au făcut-o deja și cu libera exprimare”, scrie publicația britanică The Spectator, cu referire la atacul din orașul german Solingen, soldat cu numeroși morți și răniți, și revendicat de ISIS.
„În ciuda poziției ridicole adoptate în ultimii câțiva ani de guvernele occidentale cum că fanaticii de extrema dreaptă ar reprezenta o amenințare la adresa modului nostru de viață la fel de mare ca aceea a extremiștilor islamici, populația nu se lasă păcălită. Nu extrema dreaptă a asasinat preoți, polițiști, dascăli, jurnaliști și copii evrei. Extrema dreaptă nu a atacat nici săli de concerte, un lucru care a devenit în mod evident noua strategie a teroriștilor islamiști”. „Extremiștii musulmani consideră că a asculta muzică e un păcat. Acum un deceniu, când ISIS și-a înființat califatul din Irak și Siria, a interzis pe teritoriul acestuia vânzarea și ascultarea de muzică. Este lucrul pe care și-l doresc în definitiv islamiștii: să alunge muzica din Europa sau, dacă nu, măcar s-o restricționeze. Și probabil că se simt încurajați în acest demers de succesul pe care l-au avut deja în privința înăbușirii liberei exprimări în deceniul scurs de la asasinarea jurnaliștilor de la Charlie Hebdo”, conchide The Spectator.